Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa şi Compania Aeriană AirConnect anunță că începând de azi, 22 iunie 2023, se deschid zborurile interne operate de AirConnect în sezonul estival 2023, pe rutele:
- Constanţa - Timişoara, în zilele de joi şi duminică;
- Constanţa - Cluj, în zilele de joi şi duminică;
- Constanţa - Oradea, în zilele de duminică.
Zborurile vor fi operate în perioada 22 iunie - 17 septembrie 2023, iar biletele de avion pot fi deja achiziţionate de pe website-ul companiei, www.air-connect.com, la preţuri începând de la 244.39 lei / 49.27 euro (preţ pe segment, taxe incluse, locuri limitate).
Detalii referitoare la programul de zbor sunt disponibile pe site-ul operatorului aerian www.air-connect.com.
„Zborurile interne pe perioada sezonului estival sunt solicitate de pasageri în mod curent. Prin aceste legături directe dezvoltăm zona în care ne aflăm, care are un potenţial turistic crescut. Trebuie să extindem parteneriatul cu companiile aeriene, pentru a veni în sprijinul pasagerilor. Aceste zboruri oferă o modalitate de a călători rapid la costuri reduse. Cu sprijinul tour-operatorilor, prin pachete complete de vacanţă puse la dispoziţia turiştilor de către aceştia, contribuim în mod direct la creşterea traficului aerian în zona Mării Negre. Cunoaştem faptul că pentru pasageri este esenţial să aibe opţiuni de transport de legătură, astfel că, pe Aeroportul din Constanţa sunt disponibile opţiuni de transport în comun pe ruta Constanţa - Mihail Kogălniceanu şi retur (program disponibil pe www.mk-airport.ro), opţiuni de transport în regim shuttle bus precum şi opţiuni de transport în regim de taxi. Suntem încrezători că zborurile pe aceste rute vor avea un grad de încărcare de peste 80%”, a declarat Bogdan Ionuţ Artagea, Director General Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, potrivit Agerpres.
Citeste si:
Sursa foto: AirConnect
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: