Un oraș din Nordul Italiei, partea bogată a peninsulei, vrea să atragă noi locuitori prin oferirea unor subvenții care să te ajute cu chiria. Mantua, o localitate care se află la doar două ore de Lacul Garda, oferă noilor rezidenți 150 de euro pentru a popula orașul, scrie The Mayor.

Această acțiune a autorităților face parte dintr-un șir de metode prin care italienii vor să-și repopuleze orașele și satele. Presicce-Acquarica, un oraș din Sudul Italiei, oferă până la 30.000 de euro celor care doresc să se mute acolo.

Cu toate că majoritatea ofertelor de până acum vizau localități cu mai puțin potențial, orașul Mantua are un farmec aparte. În epoca Renașterii, a fost capitala înfloritoare a unui ducat, care se distingea prin mediul său artistic și cultural.

Fondurile totale pentru „repopularea orașului” sunt de aproximativ 400.000 de euro împărțite într-un număr de 100 de subvenții. Banii vor fi folosiți pentru a-i ajuta pe acești oameni să își plătească chiria. Pentru a fi eligibili pentru ajutorul financiar, cei interesați trebuie să semneze un contract de închiriere pe o perioadă de cel puțin un an.

Ajutorul va fi disponibil atât pentru persoane singure, cât și pentru familii, și nu a fost anunțat un prag de venit.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri