În timp ce schimbările climatice încălzesc sudul Europei, turismul se mută încet către nord. În linie cu Agenda de Turism 2030 a Uniunii Europene, ţările se străduiesc să aibă sectoare ale turismului mai verzi, mai digitalizate şi mai sustenabile, unele dintre ele începând să promoveze destinaţii mai puţin tradiţionale.

În acelaşi timp, altele găsesc modalităţi pentru a uşura povara supraturismului din destinaţiile populare, relatează platforma media European Newsroom, citată de Agerpres.

Incendii distructive, temperaturi care depăşesc 40 de grade Celsius şi turişti care evită posibile catastrofe prin alegerea de a rămâne acasă. Vor modifica schimbările climatice turismul - nu în ultimul rând şi în regiunile mediteraneene?

Iulie a fost cea mai fierbinte lună din istoria măsurătorilor meteorologice, conform datelor publicate de serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice. Directorul adjunct Samantha Burgess, referindu-se la calculele făcute de Comisia interguvernamentală pentru schimbările climatice (IPCC), a declarat că nu a mai fost aşa de cald în ultimii cel puţin 120.000 de ani.

Regiunile care primesc un flux mare de turişti sunt şi cele mai afectate de schimbările climatice. În Grecia, mii de turişti au fost evacuaţi în iulie din insulele Rodos şi Corfu care au fost devastate de incendii favorizate de vremea sufocant de caldă. Italia s-a confruntat de asemenea cu valuri de căldură, insula Sardinia topindu-se la temperaturi ce au atins 48 de grade Celsius.

Turiştii vor fi mai atraşi de Suedia sau Irlanda în locul Mediteranei în viitor? Un studiu desfăşurat de Comisia Europeană pentru Călătorii (ETC), organizaţie umbrelă a mai multor organizaţii şi autorităţi turistice europene, a anunţat primele schimbări. Conform sondajului, Spania este încă destinaţia favorită de vacanţă pentru persoanele care doresc să călătorească în intervalul iunie - noiembrie. Este urmată de Franţa, Italia, Grecia şi Croaţia.

De cealaltă parte, "nu există (deocamdată) nicio schimbare în comportamentul privind rezervările din cauza valului de căldură prelungit din sudul Europei", a declarat Norbert Fiebig, preşedintele Asociaţiei Germane pentru Călătorii (DRV). Dintre cele 6.000 de persoane chestionate de pe întreg cuprinsul Europei s-a înregistrat o scădere cu 10% a celor care plănuiesc o excursie la Mediterana prin comparaţie cu anul trecut. Prin contrast, Republica Cehă, Bulgaria, Irlanda şi Danemarca au înregistrat creşteri de popularitate. ETC pune acest lucru pe seama faptului că turiştii caută destinaţii de vacanţă mai puţin aglomerate şi temperaturi mai blânde.

"Ne aşteptăm ca fluxurile turistice din Europa să fie mai influenţate în viitor de condiţiile meteorologice impredictibile", susţine Eduardo Santander, director executiv al ETC. Este mai probabil ca turiştii să evite destinaţiile sudice în perioada valurilor de căldură. "Acest lucru poate duce la situaţia în care mai mulţi europeni vor fi atraşi de destinaţii din Europa centrală şi de est, în căutarea temperaturilor mai blânde din perioada lunilor de vară". La rândul lor, destinaţiile sudice pot înregistra un aflux turistic mai ridicat în cursul primăverii şi toamnei.

Un studiu realizat de Comisia Europeană arată cum se poate modifica comportamentul turiştilor. "Am identificat un model clar nord-sud în schimbarea cererii turistice, cu regiunile nordice beneficiind de schimbările climatice în timp ce sudul se confruntă cu reduceri semnificative în cererea turistică", conform studiului.

Potenţialul verde: schimbarea cursului pentru a creşte atractivitatea

Conştientă de această realitate exacerbată de criza climatică, Spania doreşte să-şi îmbunătăţească patrimoniul natural, aşa cum sunt pădurile sau rezervaţiile biosferei, pentru a încerca să se distanţeze de imaginea sa obişnuită. Agenţia guvernamentală de promovare a turismului a subliniat recent nevoia de a transforma ţara "într-o destinaţie cu multiple atracţii turistice", nu doar soare şi plajă.

Pentru agenţia guvernamentală de promovare a turismului acest proces trebuie să implice o transformare a sectorului turistic spaniol - un obiectiv care este inclus de asemenea în Agenda Europeană pentru Turism 2030, care subliniază în special nevoia de a instala tranziţia verde şi digitală în inima activităţilor turistice ale sectorului turistic al ţării.

Slovenia şi-a intensificat deja de mai mulţi ani eforturile pentru a-şi promova industria turismului, clădind pe sloganul destinaţiei verzi de vacanţă. Cu zonele sale împădurite, apa abundentă, oportunităţile pentru vacanţe active în natură şi turismul urban, Slovenia devine o destinaţie din ce în ce mai populară, dar nu pentru turismul de masă.

Principalele provocări includ turismul sustenabil cu cea mai redusă posibil amprentă de carbon, mobilitate sustenabilă, alimente sănătoase produse local şi resurse umane adecvate. Prin introducerea practicilor sustenabile, populaţia va fi de asemenea capabilă să accepte presiunea turismului mai uşor, ceea ce a reprezentat o problemă în anii recenţi în cele mai populare destinaţii de vacanţă, aşa cum sunt Bled şi Bohinj.

Condiţiile regionale influenţează succesul turismului

Bosnia şi Herţegovina (BiH) au un mare potenţial turistic, în special în domeniile turismului montan şi fluvial. Însă, acest potenţial este recunoscut mai degrabă de către organizaţii internaţionale de dezvoltare care alocă fonduri substanţiale pentru dezvoltarea şi promovarea lui şi mai puţin de către instituţiile interne. BiH urmează de asemenea tendinţa globală privind interesul turistic crescut pentru regiunile mai reci.

Caracteristice pentru această regiune sunt pachetele turistice la preţuri foarte convenabile şi frumuseţile naturale bine păstrate, dar problemele apar din cauza infrastructurii deficitare de transport şi a situaţiei politice instabile. Foarte puţine lucruri au fost făcute pentru a promova potenţialul turistic al Bosniei şi Herţegovinei la nivel mondial, iar ceea ce s-a făcut nu a fost implementat în mod sistematic.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, probabil că singura influenţă oarecum pozitivă este "extinderea sezonului de vară", numeroşi turişti alegând să-şi organizeze vacanţele din iunie, ceea ce, implicit, scade presiunea din vârful de sezon, conform lui Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

Iernile mai uşoare din ultimii ani au crescut traficul turistic în perioada noiembrie - martie. Însă, staţiunile de schi suferă din cauza încălzirii şi chiar dacă au investit în instalaţii de zăpadă artificială, de multe ori trebuie să se recunoască învinse în lupta cu temperaturile constant pozitive.

Protejarea destinaţiilor emblematice de supraturism

Chiar înainte de ora prânzului, în plin sezon estival, aleile înguste ale emblematicei destinaţii franceze Mont-Saint-Michel sunt de obicei sufocate de turişti. Însă spre sfârşitul după-amiezii, aceleaşi alei sunt aproape părăsite.

Aceasta este o dilemă cu care se confruntă zeci de alte locaţii turistice populare din Franţa dar şi din alte părţi ale Europei, care în cursul zilelor de vară sunt pline până la refuz cu turişti, dar devin aproape părăsite seara şi în afara sezonului estival, situaţie care de multe ori afectează economia locală.

Micuţa insulă franceză Brehat restricţionează numărul de vizitatori din această vară după ce a înregistrat un aflux turistic ce a depăşit de 15 ori numărul localnicilor într-o singură zi. Insula, pe care locuiesc doar 377 de rezidenţi permanenţi, face parte din reţeaua europeană de conservare Natura 2000 ce-şi propune să promoveze biodiversitatea prin protecţia habitatelor în care trăiesc cele mai vulnerabile specii.

UNESCO a recomandat recent ca Veneţia să fie adăugată pe lista patrimoniului mondial în pericol. UNESCO avertizează că oraşul se confruntă cu prejudicii "ireversibile" provenite din mai multe ameninţări, printre care criza climatică şi turismul de masă şi le-a solicitat autorităţilor italiene să facă mai multe pentru a proteja acest oraş monument. Recomandările vor fi enunţate cu ocazia unei întruniri a Comitetului UNESCO pentru Patrimoniu Mondial la Riad, Arabia Saudită, din septembrie. Veneţia este un sit din patrimoniul UNESCO din 1987.

Echilibru pentru economiile locale

Oraşul Paris a anunţat luni că restricţiile dure impuse serviciului de cazare online Airbnb dau rezultate, invocând mai puţine încălcări ale codului în acest an în capitala Franţei, dar şi amenzi mai mari. Folosirea Airbnb a crescut puternic în ultimii ani în întreaga lume, serviciul permiţându-le turiştilor să găsească cazare în apartamente sau case private mai degrabă decât în hoteluri.

În 2021 Parisul a obţinut aprobarea din partea Curţii franceze de Casaţie pentru aceste restricţii, instanţa publicând o hotărâre conform căreia restricţiile nu încalcă legile europene. Capitala Franţei va găzdui Olimpiada de vară din 2024, perioadă în care preţurile la cazare sunt aşteptate să crească.

"Arsenalul de reglementări" al oraşului "funcţionează, sunt mai puţine încălcări", conform unui comunicat al municipalităţii pariziene, în care se mai adaugă că numărul mare al litigiilor din 2021 şi 2022 a fost cauzat de faptul că numeroase cazuri au fost suspendate în aşteptarea unei hotărâri a UE.

Însă în România măsurile fiscale discutate de executivul de la Bucureşti cu privire la taxe şi impozite sunt criticate. Angajaţii din domeniul turistic susţin că o creştere a taxelor în turism se va reflecta în preţurile mai mari, care vor restricţiona consumul şi va plasa România pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte TVA, după Danemarca şi Marea Britanie.

Un lucru asupra căruia profesioniştii din acest sector cad de acord este că turismul se va schimba. Dacă pandemia COVID-19 a dus la o reducere drastică a numărului de turişti, în prezent sectorul se apropie de nivelurile prepandemice - iar odată cu acest lucru se confruntă şi cu noi provocări. Impactul schimbărilor climatice, nevoia de a creşte sustenabilitatea sectorului şi căutarea de soluţii la problema supraturismului va menţine sectorul pe vârfuri.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri