Mii de turişti au fost evacuaţi sâmbătă pe insula grecească Rodos din cauza unui incendiu forestier scăpat de sub control şi au fost transferaţi cu ambarcaţiuni către alte locuri mai sigure de pe insulă, relatează agenţia EFE.

Până în prezent peste 2.000 de turişti au fost evacuaţi pe mare de pe plaja Kiotari, situată în partea vestică a insulei. Au fost de asemenea evacuate patru localităţi din centrul insulei, în timp ce flăcările incendiului ameninţau sâmbătă după-amiază mai multe hoteluri din zonă, cel puţin trei dintre acestea înregistrând pagube.

Autoritatea portuară din insulă a decis să rechiziţioneze toate ambarcaţiunile turistice pentru a grăbi operaţiunea de evacuare. Imagini difuzate de mass-media greceşti arată cum turiştii sunt transportaţi în vehicule către puncte de evacuare de pe plajă.

Potrivit autorităţilor locale, în zona afectată de incendiu se află în prezent circa 8.000 de turişti, care vor fi transferaţi către aeroport, dacă doresc să părăsească insula, sau către alte locuri mai sigure în Rodos.

Incendiul a mistuit mii de hectare de pădure şi sâmbătă s-a propagat către sud, alimentat de vântul puternic.

Grecia trece în prezent printr-un val de caniculă extrem, cu temperaturi care au depăşit sâmbătă 44 de grade Celsius în partea centrală a ţării.

Sursa foto: Printscreen Rhodes.Rodos Instagram

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri