Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a discutat, în marja reuniunii informale a miniştrilor responsabili de competitivitate, cu Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, cu atribuţii privind protecţia consumatorului, despre o serie de subiecte de interes pentru ţara noastră, printre care şi întârzierile sau anulările de zboruri ale companiei aeriene Wizz Air, relatează Agerpres.

"Astfel, ministrul Ştefan-Radu Oprea şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la problemele pe care compania aeriană Wizz Air le are în România, în ultima vreme multe dintre zborurile acesteia având întârzieri foarte mari sau fiind anulate în ultimul moment, ceea ce a dus la nemulţumiri şi plângeri din partea clienţilor", se menţionează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei.


Potrivit sursei citate, comisarul Didier Reynders şi-a arătat sprijinul pentru remedierea acestei situaţii şi a precizat că cetăţenii români pot beneficia de suportul Uniunii Europene pentru rezolvarea problemelor şi recuperarea beneficiilor, prin înregistrarea unei solicitări pe site-ul Centrului European al Consumatorilor România (https://eccromania.ro/).

Acest serviciu este un instrument util, gratuit, conceput pentru a veni în ajutorul consumatorilor atunci când: întâmpină probleme cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european; vor să ştie ce drepturi au în timpul unor călătorii în alt stat European; vor să depună o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei.

Totodată Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiţie a transmis că va realiza o vizită în tara noastră la finalul anului.

La rândul său, Ştefan-Radu Oprea a declarat că apreciază sprijinul oferit României în procesul de aderare în Schenghen de către UE.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului se află la reuniunea informală a miniştrilor responsabili de competitivitate din Bilbao, Regatul Spaniei, organizată de Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene, în perioada 24-25 iulie 2023. Din delegaţia română mai fac parte specialişti din cadrul ministerului şi Răzvan Pîrcălăbescu, directorul de cabinet al ministrului.

Sursa foto: Wizz Air

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri