Dacă ești genul care nu știe cu ce haine să plece la drum în călătorie, acest aspect ar putea deveni de domeniul trecutului. Astfel, compania aeriană Japan Airlines vrea să le ofere călătorilor posibilitatea de a zbura fără bagaje, propunându-le în schimb să închirieze hainele necesare, după care să le primească direct la hotelul unde sosesc.

Numit Any wear, Anywhere, serviciul va fi disponibil până la sfârșitul lui august 2024, iar compania aeriană spune că acest lucru va ajuta la reducerea emisiilor de carbon prin reducerea greutății avionului, conform CNN.

Inițiatorii acestui proiect arată faptul că aproximativ 10 kilograme de bagaj care nu mai este transportat echivalează cu 7,5 kilograme de emisii, sau, în alte cuvinte, cu echivalentul folosirii unui uscător de păr timp de 10 minute pe zi, preț de 78 de zile.

"Ador să călătoresc și am fost în multe țări străine, dar niciodată nu mi-a plăcut să car bagaje după mine sau să mă ocup de spălatul și călcatul rufelor în altă țară", a declarat Miho Moriya, persoana care a venit cu ideea și care conduce, de asemenea, afacerea Any wear, Anywhere.

Concret, cei care folosesc serviciul se loghează pe un website și aleg dintre mai multe opțiuni de haine, cum ar fi dacă sunt de femei sau bărbați, în ce anotimp vor fi purtate, dacă sunt smart sau casual, precum și datele de plecare și de întoarcere.

Odată realizat acest lucru, hainele alese îi vor aștepta la hotelul de destinație pentru o sumă între 34 și 48 de dolari.

Sursa foto: Shutterstock / Nutthaseth Van

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri