Ne apropiem cu pași repezi de sărbătorile de iarnă, așa că am găsit o listă cu cele mai frumoase târguri de Crăciun, programate deja în 2023. Iată cum arată un top al târgurilor organizate anul acesta, potrivit European Best Destinations.

Budapesta, Ungaria

Este pentru a treia oară când Budapesta se află pe primele locuri în ceea ce privește cel mai frumos târg de Crăciun din Europa.

Târgul își va deschide porțile pe 24 noiembrie și va fi liber pentru turiști până la 31 decembrie 2023.

Cât despre cazare, puteți alege Hotelul Kempinski Corvinus, situat aproape de Bazilica Sfântul Ștefan, probabil cel mai bun hotel din Budapesta. Pentru bugete mai mici, Meininger Budapest Great Market Hall este una dintre alegerile accesibile din Budapesta.

Gdansk, Polonia

Târgul de Crăciun din Gdańsk este considerat unul dintre cele mai frumoase din Polonia.

Acesta va fi deschis între 23 noiembrie și 1 ianuarie 2024. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Gdansk, iar cea mai apropiată opțiune de cazare este la Radisson Blu Hotel, aflat la 700 de metri de locul în care este organizat târgul.

Craiova, România

O surpriză plăcută din partea României este că anul acesta face și ea parte din topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Este vorba de târgul organizat la Craiova, care conține programe de divertisment și zeci de spații cu produse tradiționale și ornamente dedicate sărbătorilor.

Pentru un eveniment de succes, Municipiul Craiova a distribuit diversele evenimente de Crăciun în patru locuri diferite din oraș. Ele sunt legate între ele prin lumini (peste un milion de becuri cu LED-uri) făcând din Craiova și cea mai bună destinație de lumini de Crăciun din România.

Târgul va fi inaugurat pe 17 noiembrie și se va închide pe 2 ianuarie 2024.

Viena, Austria

Topul nu putea fi realizat fără prezența târgului de Crăciun din Viena.

Târgul se deschide pe 11 noiembrie și se va închide pe 26 decembrie. Cât despre cazare, vă puteți îndrepta spre Boutique Hotel Das Tigra, hotel orientat spre familii, aflându-se destul de central în Viena.

Montbeliard, Franța

Nici Franța nu se lasă mai prejos când vine vorba de Crăciun, mai ales dacă ne gândim la arta pe care o practică patiseriile de aici. Unul dintre faimoasele lor târguri este cel organizat la Montbeliard, oraș aflat în estul Franței.

Târgul va fi deschis între 25 noiembrie și 24 decembrie 2023.

Pentru două nopți de cazare, puteți lua în considerare Ibis Style Montbeliard.

Essen, Germania

Ca și în cazul Austriei, Germania ocupă un loc de seamă când vine vorba de târguri de Crăciun.

Târgul Internațional de Crăciun Essen va fi deschis între 17 noiembrie și 23 decembrie, fiind unul dintre cele mai mari și frumoase din țară.

Cel mai apropiat aeroport este cel din Dusseldörf, după care mai aveți de mers circa 30 de minute cu mașina sau autobuzul. Cât despre cazare, Hotel Essener Hof este cel mai căutat, aflându-se chiar în centrul orașului.

Valkenburg, Olanda

Olanda intră și ea pe lista celor mai frumoase târguri de Crăciun cu cel organizat la Valkenburg.

Acesta va fi deschis între 17 noiembrie 2023 și 7 ianuarie 2024. Vă puteți caza la Hotel Janssen, cunoscut pentru micul-dejun bogat.

Madeira, Portugalia

O insulă de o incredibilă frumusețe, Madeira se clasează pe primele locuri când vine vorba de târguri de Crăciun.

Târgul are loc între 1 decembrie 2023 și 7 ianuarie 2024. Bineînțeles, vă puteți caza la Castanheiro Boutique Hotel, aflat la 400 de metri de târgul de Crăciun.

Govone & Asti, Italia

Se pare că târgul de Crăciun din satul Govone este cel mai important eveniment pentru Italia. Bineînțeles, aici găsiți mâncare, artizani locali și o mulțime de decorațiuni de Crăciun.

Târgul își deschide porțile pe 11 noiembrie și se închide pe 17 decembrie 2023. De cazat, puteți încerca Castello di Guarene, dotat cu spa și piscină interioară.

Madrid, Spania

Nu puteam încheia fără câteva acorduri de flamenco. Târgul de Crăciun din Madrid aduce cu el și o „expoziție„ de antichități, de piese arheologice, dar și picturi.

Târgul va fi deschis între 25 noiembrie și 31 decembrie 2023.

Cât despre cazare, puteți alege Hotel Vincci Capitol, pentru a sta în inima Madridului, mai ales dacă aveți și un buget rezervat pentru această perioadă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri