Oamenii petrec din ce in ce mai mult timp in online, iar comportamentul acestora in ceea ce priveste cumparaturile s-a schimbat de-a lungul anilor impingand companiile sa dezvolte noi strategii de marketing prin intermediul carora sa ramana conectati la nevoile lor. Despre cum evolueaza trendurile in marketingul digital si strategiile pe care retailerii trebuie sa le puna la cale pentru a-si creste vanzarile am discutat cu Luigi Matrone, co-fondator eBusiness Institute, care a fost prezent in Romania cu ocazia conferintei Innovations for Tomorrow, organizata de catre comunitatea Global Shapers din Bucuresti.

Dupa 7 ani in care a fost global marketing manager la P&G pentru branduri precum Duracell si Oral-B, Luigi Matrone a luat decizia in 2013 de a pune bazele eBusiness Institute (EBI), o companie de consultanta specializata in transformarea digitala a afacerilor, ce are in portofoliul de clienti nume precum P&G, Nestle, Nespresso sau Logitech.

"Cand ma uit la strategiile de marketing din ziua de astazi, as putea spune ca cel mai important trend care ar trebui implementat de catre un retailer ce vrea sa vanda online este personalizarea. Acesta trebuie sa ii ofere cumparatorului produse si servicii personalizate, sa duca personalizarea si in comunicarea pe care o intreprinde cu consumatorul", precizeaza Luigi Matrone, co-fondator eBusiness Institute, pentru wall-street.ro.

Reprezentantul eBusiness Institute considera ca retailerii trebuie sa investeasca o multime de timp si bani pentru a intelege cum sa pivoteze de la marketingul de masa la cel personalizat si sa reuseasca sa interactioneze cu clientii intr-un mod mult mai concentrat pe profilul pe care acestia il au. Toate aceste eforturi sunt necesare pentru ca implementarea necesita multe date referitoare la consumator, doarece doar prin intermediul datelor retailerii pot intelege ce isi doreste acesta.

"Companiile mari investesc in tehnologii care sa le permita sa genereze cat mai multe date despre consumatori, ca mai apoi sa dezvolte procese prin care sa foloseasca aceste date pentru a realiza o comunicare cat mai personala. Sunt situatii in care companiile recurg la automatizare in strategia lor de digital marketing, automatizarea conectata cu procesul de personalizare permitand o efectuare mai rapida a task-urilor la costuri reduse. In genul acesta de situatie, marketerii nu mai stau sa planifice strategii prin intermediul fiecarui canal de comunicare ci mai degraba orchestreaza aceasta masinarie de date pentru a comunica", adauga Luigi Matrone.

Cat trebuie sa investeasca un retailer in marketingul digital?

In ceea ce priveste bugetul necesar pentru implementarea unei strategii de digital marketing, reprezentantul eBusiness Institute considera ca acesta trebuie sa se ridice la minim 30% din intregul buget pe care o companie il are pentru promovare.

Citeste si:
Patru pasi daca vrei sa te reorientezi in cariera
Patru pasi pe care trebuie sa...

"In general, din bugetul de promovare, aproximativ 30% trebuie sa fie investit in operatiuni ce intra in zona de marketing digital si in functie de rezultatele obtinute aceasta valoare a investitiei sa creasca. In cazul in care companiile investesc mai putin de 25-30%, se vor chinui sa vada vreun rezultat si vor spune ca marketingul digital nu functioneaza", concluzioneaza Matrone.

Cea mai buna oportunitate pentru a creste vanzarile online si principala greseala pe care o fac retailerii

Cea mai mare greseala pe care Luigi Matrone considera ca retailerii o fac atunci cand isi propun sa vanda online este faptul ca se incapataneaza sa copieze gigantul Amazon in momentul in care isi structureaza platforma, fara a lua in considerare faptul ca fiecare jucator e diferit si atrage o anumita audienta, iar experienta personalizata este capitolul unde pot face diferenta. Pentru a-si creste veniturile, antreprenorul ii indeamna pe retaileri sa mizeze pe functionalitatile dezvoltate de catre platformele sociale.

"In afara canalelor tipice, utilizarea retelelor sociale reprezinta o oportunitate mare pentru retailerii care vor sa isi creasca vanzarile. Vedem cum Facebook investeste in propriile aplicatii pentru a facilita cumpararea prin intermediul a catorva apasari de buton, asemenea functionalitati trebuie exploatate de catre retaileri daca vor sa se dezvolte", declara Matrone.

Citeste si:
Romanii care lucreaza in marketing, cele mai mici salarii din regiune
Romanii care lucreaza in...

GDPR, de la problema la oportunitate!

Avand in vedere importanta datelor in ceea ce priveste realizarea unei strategii de marketing personalizat, l-am intrebat pe Luigi daca Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale(GDPR) nu reprezinta o problema pentru retailerii care incearca sa pivoteze spre aceasta zona.

"GDPR este vazut ca o problema, insa in realitate reprezinta o adevarata oportunitate. Regulamentul este pentru companii o oportunitate de a incepe sa vada datele pe care le detin intr-un mod strategic si structurat. Inainte, acestea utilizau datele intr-un mod haotic sau nu le utilizau deloc. GDPR a adus in discutie importanta acestor date si necesitatea privind luarea unor masuri in ceea ce priveste utilizarea lor, masuri precum conformarea privind reglemetarile impuse si utilizarea mai apoi a datelor in marketing", adauga Luigi.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea eCommerce »



Citeste si
Creativity4Better Opening Act, primul event al Creativity4Better Hub