În prima jumătate a aniilor 2000, Touareg a fost primul SUV construit de Volkswagen. Pe umerii succesului acestuia s-a construit o gamă întreagă de modele din care fac astăzi parte Tiguan, T-Cross, dar și Taigo și Tayron, însă venerabilul Touareg va ieși de pe piață în 2026, cân se va opri producția, scrie Autocar.
Cum se explică „pensionarea” lui Touareg după trei generații
Volkswagen Touareg a fost lansat în 2002, parte a visului lui Ferdinand Piech, pe atunci președinte al grupului VAG, de a împinge marca Volkswagen către sectorul premium. În timp ce berlina Phaeton, de asemenea creată la ordinul lui Piech, a fost un eșec, SUV-ul Touareg a fost un succes nu doar în Europa, ci și peste Ocean. Totodată, pe aceeași platformă s-a construit și primul Porsche Cayenne, un model care a fost foarte profitabil pentru brand-ul din Stuttgart și continuă să fie și astăzi.
Totuși, în timp ce Cayenne va primi o versiune pe baterii iar povestea sa va continua, cea a lui Touareg urmează să se încheie în 2026. În acești 24 de ani care au trecut, Volkswagen a construit trei generații ale SUV-ului său de dimensiuni mari(pentru Europa), iar cea mai nouă generație a fost lansată în 2018. De atunci, Volkswagen a restilizat Touareg-ul în 2022, dar un nou model nu va mai veni, marca cu sediul în Wolfsburg favorizând noul Tayron.
Lansat toamna trecută, Tayron este puțin mai mic decât Touareg dar, fiind disponibil cu două rânduri de scaune sau cu trei, îndeplinește majoritatea sarcinilor pe care le îndeplinea și Touareg, inclusiv o capacitate maximă de tractare e 2.500 de kilograme. În cazul lui Tayron, vorbim de un SUV mediu cu o lungime de 4,79 metri, în timp ce Touareg flirtează cu segmentul superior grație unei lungimi de 4,90 metri.
Cum Tayron este mult mai accesibil, Touareg se va retrage ca ultimul model Volkswagen cu aspirații premium din gamă. În prezent, pe piața din România, Tayron are un preț de listă de 43.790 de euro, în timp ce Touareg începe de la 63.500 de euro. Cum în Europa nu se mai comercializează SUV-ul de mari dimensiuni Atlas, Tayron va rămâne cel mai mare din familia actuală de modele a Volkswagen.
Volkswagen va trage pe linie moartă și crossover-ul electric ID.5
Pe lângă Touareg, Volkswagen va opri și producția modelului ID.5, un crossover pe baterii de dimensiuni medii care începe de la 49.604 euro, cu 10.000 euro mai scump decât ID.4. Mașina nu s-a dovedit a fi populară pe Bătrânul Continent, dar ea se află la baza lui Ford Capri, în urma unui parteneriat dintre Volkswagen și Ovalul Albastru. De asemenea, platforma lui ID.4 este folosită pentru modelul Explorer al producătorului american.
Lansat în 2021, ID.5 a propus un design mai sportiv față de cel al lui ID.4, care avea o linie mai practică. Proiectat cu gândul la piața chineză, crossover-ul nu a fost apreciat de clientela asiatică, iar linia sa de coupe l-a făcut să fie ignorat și de europeni, care au optat pentru mai spațiosul ID.4. De aceea, mașina va fi eliminată din gamă în 2027, Volkswagen dorindu-și să se concentreze mai mult pe modele de volum mare.
Pe viitor, Volkswagen are în plan să vină cu alte SUV-uri și crossovere, atât cu propulsie hibridă, dar și electrică. Aceste segmente sunt favorizate în dauna unui MPV compact, care a fost luat în calcul pentru a înlocui Touran-ul. Se pare că CEO-ul Thomas Schäfer a considerat că un astfel de produs nu reprezintă o prioritate, pentru că europenii vor să cumpere în continuare SUV-uri.
În 2024, cam 50% din toate mașinile noi vândute în Europa au fost SUV-uri și crossovere, iar Volkswagen nu poate ignora acest trend. De aceea, proiectul unui MPV compact 100% electric, un soi de mini Volkswagen ID.Buzz, ar putea să fie preluat de Skoda, dar asta pe termen mediu sau lung, deoarece centrul principal de R&D al Volkswagen de la Braunschweig este ocupat în prezent cu dezvoltarea viitorului Golf pe baterii.