Raluca Juncu

Raluca Juncu

Raluca este un jurnalist cu experiență în presa de business, în special în domeniile resurse umane și educație.

A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. 

S-a alăturat echipei Wall-Street în august 2020, unde scrie pe domeniile HR și Educație și a devenit ulterior Project Manager al „HR 2.0”, unul din cele mai importante evenimente din România dedicate pieței muncii. Raluca are la activ și câteva zeci de ediții moderate sub umbrela emisiunii pe care a lansat-o, „HR Talks”, în care discută cu cele mai importante voci din industria de resurse umane și din business, despre problemele și oportunitățile din piața muncii. 

Anterior a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum „Top 500 companii” („Top Forbes 500 cei mai bogați români”), „Top 30 cele mai influente femei”, precum și coordonator al evenimentelor „30 sub 30”. 

În ultimii ani, materialele scrise de ea au reflectat realitatea economică și socială, adaptată la nuanțele și rigorile publicațiilor de business din care a făcut parte. Răbdarea și atenția la detalii sunt atuu-urile care o ajută să-și continue exercițiul de a filtra cât mai eficient informațiile pe care le întâmpină zi de zi, prin propriul aparat critic.

Pe Raluca Juncu o poți contacta la adresa [email protected] sau pe LinkedIn.
GĂSIȚI AICI toată REDACȚIA Wall-Street.ro.

Articole scrise de Raluca Juncu

Studiu: Unu din trei copii primește imagini sau videoclipuri pe Internet care au conținut sexual

Unu din trei copii primește imagini sau videoclipuri care au conținut sexual

Booking Holdings deschide un centru de Excelență în București

Booking.com deschide un centru de Excelență în București

Marile companii din România riscă să piardă angajați valoroși dacă nu iau măsuri concrete și pe termen lung

Marile companii din România riscă să piardă angajați valoroși dacă nu iau măsuri

Alfabetul artei digitale 3D. Cum se pot pregăti tinerele generații pentru o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri

Cum se poate pregăti un tânăr pentru o carieră în industria de gaming

3 activități cu care îți irosești timpul la muncă, fără să îți dai seama

3 activități cu care îți irosești timpul la muncă, fără să îți dai seama

Aproape 15% dintre copiii români au fumat înainte de 15 ani

Aproape 15% dintre copiii români au fumat înainte de 15 ani

Cum să-i spui „nu” șefului tău și să fii încă văzut bine în firmă. 3 sfaturi utile ca să nu te epuizezi când lucrezi de acasă

Cum să-i spui „nu” șefului tău și să fii încă văzut bine în firmă

2022 este anul în care românii intenționează să-și schimbe jobul. Cu cât a crescut numărul candidaților care au aplicat la joburi

2022 este anul în care românii intenționează să-și schimbe jobul

Studiu APET: 9 din 10 români sunt mulțumiți de sistemul de tichete și preferă includerea acestora în pachetul salarial

Studiu APET: 9 din 10 români sunt mulțumiți de sistemul de tichete

Cum pot companiile să lupte cu „Marea Demisioneală”: formarea profesională continuă, apreciată de peste 40% dintre angajați

Cum pot companiile din România să lupte cu „Marea Demisioneală”

Salarii profesori 2022. Cât câștigă dascălii la început de carieră

Salarii profesori 2022. Cât câștigă dascălii la început de carieră

Peste 100 de școli din România funcționează în online. Câți profesori și elevi s-au infectat

Peste 100 de școli din România funcționează în online

Munca de acasă nu va mai domina piața muncii în 2022

Munca de acasă nu va mai domina piața muncii în 2022

Studiu: Românii consideră că învățământul preuniversitar autohton nu merită nota de trecere

Studiu: Românii cred că învățământul preuniversitar nu merită nota de trecere

HR Talks | Inovația în piața de HR. Cât de utile sunt soluțiile software pentru companii și angajați. Interviu cu Ionuț Gherle, CEO UCMS by AROBS

Inovația în piața de HR. Cât de utile sunt soluțiile software pentru companii

Cifre oficiale de la Ministerul Muncii: 100.000 de muncitori străini vor veni să lucreze în România în 2022

100.000 de muncitori străini vor veni să lucreze în România în 2022

Ce beneficii extrasalariale primesc angajații în 2022. Tendința accelerată a digitalizării beneficiilor se menține și în acest an

Ce beneficii extrasalariale primesc angajații în 2022

IMM-urile pot economisi între 30% și 50% din costurile operaționale prin servicii externalizate de HR

Cum pot IMM-urile să economisească până la 50% din costurile operaționale

Lumea se schimbă, dar și meseriile odată cu ea. Ce joburi vor fi la mare căutare în viitor

Lumea se schimbă, dar și meseriile odată cu ea. Ce joburi vor fi la mare căutare

Femeile negociază mai puțin salariul, comparativ cu bărbații. Ce trebuie să faci pentru a primi mai mulți bani, încă de la interviul de angajare

Femeile negociază mai puțin salariul, comparativ cu bărbații

S-a dat liber la angajări la STB. Ce trebuie să faci ca să fii șofer STB

S-a dat liber la angajări la STB. Ce experiență trebuie să ai ca să devii șofer

Cât costă munca remote din străinătate pentru angajator. Cum pot implementa angajatorii politici eficiente privind telemunca

Cât costă munca remote din străinătate pentru angajator

Packeta România face angajări. Compania recrutează 70 de persoane

Packeta România face angajări. Compania recrutează 70 de persoane

Foame de candidați în IT? Ce salarii recomandă firmele de recrutare pentru a găsi oamenii potriviți

Ce salarii recomandă firmele de recrutare pentru angajarea IT-iștilor

76% dintre copii sunt certați la școală, 56% dintre părinți își pedepsesc copiii

76% dintre copii sunt certați la școală, 56% dintre părinți își pedepsesc copiii

Tendințe de urmărit în 2022, pe piața muncii. Top 5 joburi cu cele mai mari salarii în 2022

Tendințe de urmărit în 2022, pe piața locală a muncii

Salariul minim în România, raportat la costul alimentelor de bază. Cât de jos ne aflăm comparativ cu alte țări

Aproape un sfert din salariul minim din România se duce pe alimentele de bază

Butoiul cu pulbere din Europa de Est. De ce nici Biden, dar nici Putin nu-și permit să piardă într-un eventual război

De ce nici Biden, dar nici Putin nu-și permit să piardă într-un eventual război

Economiile avansate vor continua să depășească piețele emergente în 2022

Economiile avansate vor continua să depășească piețele emergente în 2022

Românii vor să se odihnească mai mult în acest an, după un 2021 dificil. Peste jumătate dintre ei își vor lua liber suplimentar pentru a face punte între sărbătorile legale și weekend

Sondaj: Românii vor să se odihnească mai mult în acest an, după un 2021 dificil

HR Talks: Ce specialiști vor fi la mare căutare anul acesta: de la bula de IT-iști care nu o să se spargă, la ingineri de toate felurile

HR Talks: Ce specialiști vor fi la mare căutare anul acesta, în piața muncii

Cât câștigă angajații STB și de ce sunt nemulțumiți de salariile lor

Cât câștigă angajații STB și de ce sunt nemulțumiți de salariile lor

Unde se va deschide primul magazin Primark din România

Unde se va deschide primul magazin Primark din România

Șapte din zece români petrec o zi de concediu la ghișeele instituțiilor publice

Șapte din zece români petrec o zi de concediu la ghișeele instituțiilor publice

O nouă zi liberă pentru bugetari

Guvernul României acordă o nouă zi liberă pentru bugetari

Benefit lansează o aplicație mobilă de beneficii flexibile

Benefit lansează o aplicație mobilă de beneficii flexibile

Ce vor angajații români la început de an: Salarii mai mari și mai multă apreciere din partea șefilor

Ce vor angajații la început de an: Salarii mai mari și mai multă apreciere

3 sfaturi de la experți dacă vrei să faci o schimbare de job, în 2022

3 sfaturi de la experți dacă vrei să faci o schimbare de job, în 2022

„Profesii bine cimentate”, un proiect pentru 100 de tineri care vor „face cunoștință” cu o carieră în industria cimentului

„Profesii bine cimentate”, un proiect pentru tinerii cu o carieră tehnică

Platforma educațională Brio își dublează evaluarea la 5,5 milioane de euro și deschide o nouă rundă de investiții pe SeedBlink

Platforma educațională Brio își dublează evaluarea la 5,5 milioane de euro

„Unicorn people for unicorn projects”: Cum arată planurile companiei care vrea să recruteze la foc automat IT-iști

Cum arată planurile companiei care vrea să recruteze 100 de IT-iști pe lună

Sondaj: 61% dintre profesorii din mediul rural vor să creeze lecții digitale pentru a-și stimula elevii să fie atenți și să învețe mai bine

61% dintre profesori vor să creeze lecții digitale