Escalada războiului psihologic dintre Statele Unite și Rusia asupra Ucrainei se apropie cu pași repezi de un punct în care o ieșire pașnică dintr-o astfel de criză ar putea fi nerealizabilă.

Președintele Joe Biden, susținut de întreaga putere simbolică a alianței occidentale, este blocat într-o confruntare cu președintele rus Vladimir Putin, care folosește Ucraina ca ostatic pentru a încerca să forțeze SUA să renegocieze victoria care a revenit de partea SUA, în Războiul Rece. Ambele puteri au în joc mize importante și niciuna nu vrea să renunțe.

De ce SUA nu poate pierde într-o eventuală confruntare

Pentru americani, însă, confruntările din Europa de Est par străine, dat fiind vorbim de teritorii atât de îndepărtate de ei. În timp ce președintele Biden își duce propria luptă politică, americanii de rând se confruntă din nou cu pandemia, dar și cu o inflație în creștere, scrie CNN.

Realitatea arată, însă, că cele două puteri nucleare de top ale lumii se duelează în cel mai tensionat test de voință de la căderea Uniunii Sovietice. O invazie rusă a Ucrainei ar putea declanșa cea mai mare ciocnire a armatelor despre care citeam în cărțile de istorie, din Europa Celui de-al Doilea Război Mondial. În joc pentru americani se află credibilitatea Occidentului, percepțiile despre puterea globală a SUA și posibilitatea unor consecințe secundare puternice pe care americanii le-ar putea resimți pe pielea lor, cum este și exemplul creșterii prețurilor la energie.

SUA nu renunță la refuzul de a accepta concesiile cerute de Putin care ar compromite grav NATO. Și amenințările SUA cu sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei în cazul în care aceasta invadează și eforturile de a oferi lui Putin o rampă de ieșire nu au funcționat. De fapt, guvernul de la Kiev spune că Rusia aproape că a finalizat acumularea de forțe care ar permite o invazie la scară largă.

Rusia are pregătiți 100.000 de soldați la granițele Ucrainei și ține în suspans o lume întreagă. Unii analiști cred că liderul rus blufează și a creat amenințarea de invazie pentru a se impune din nou ca o superputere. Alții văd o tentativă de destabilizare a Ucrainei în afara unei invazii, pentru ca Puțin să capete mai multă popularitate și notorietate în țara sa. Mai mult, Puțin ar putea gândi și pe ideea unei șanse istorice de a interveni în Ucraina, fiind un moment mai oportun în acest sens ca niciodată.

„Nimeni altcineva nu va lua acea decizie, nimeni altcineva nu va afecta acea decizie. El ia acea decizie”, a spus Joe Bide, făcând referire la președintele rus, Vladimir Putin.

De ce Ucraina este atât de importantă pentru Putin

Pentru a înțelege această decizie, este necesar să apreciem de ce Ucraina este atât de importantă pentru liderul rus. Pentru fostul ofițer KGB, dispariția Uniunii Sovietice a fost un dezastru istoric. El a interpretat expansiunea NATO spre est ca fiind umilirea unei mari civilizații. Aceasta explică de ce el a cerut concesii pe care Biden nu le poate accepta niciodată, inclusiv o asigurare că Ucraina nu a adera niciodată la NATO și o cerere pentru îndepărtarea trupelor și armamentului occidental din fostele state ale Pactului de la Varșovia, cum ar fi Polonia și România, pe care le consideră o amenințare la adresa securității Rusiei.

În ultimul deceniu, Putin a căutat să recreeze vechea sferă de influență a Rusiei asupra fostelor state sovietice precum Ucraina. Schema a avut ca rezultat anexarea Crimeei, teritoriu suveran al Ucrainei, în 2014. Mai recent, Putin a susținut suprimarea protestelor politice din Belarus și Kazahstan. Având în vedere propriul său regim autocratic, este, de asemenea, clar că o democrație înfloritoare, prosperă, orientată spre vest în Ucraina este intolerabilă. Ar putea deveni un exemplu de imitat pentru rușii obosiți de domnia lui îndelungată, corupție și represiune.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri