Dupa ce am petrecut majoritatea verii, lucrand mai mult decat odihnindu-ma, in nordul Italiei si sudul Frantei, m-am intors acasa cu o memorie a papilelor mele gustative incarcata pozitiv. Omul se invata repede cu binele si mai incetisor cu raul.
Turul prin raioanele de vinuri ale supermarketurilor din Romania m-a lasat fara suflare cand am facut conversia pretului vinurilor de import in Euro (la pretul BNR inainte de (ne)fasta zi de 1 octombrie, cand se da tonul la taxa pe pretul luxului de a trai de-adevaratelea bine). Am investigat si am descoperit ca, prin intrarea in Europa, am intrat si in normalitate. Vinul este, acum, asa cum trebuia sa fie dintotdeauna, un aliment. De ce ramane mult mai scump cand intra in galantarele din Romania, este un mister bun de dezlegat la un pahar de... vin.
Fie vorba intre noi, domnilor - cu apetit pentru spuma ce se-aduna in colacei inestetici prea devreme pentru simtul nostru estetic (al doamnelor) - vinul ridica nivelul comunicarii intre parteneri, indiferent ca este vorba de o discutie de afaceri, de o relatie de amor sau cea mai sofisticata discutie cu un text profund generator de dileme existentiale. Daca la un meci de fotbal, urmarit cu prietenii, sau la un show-tv despre nevoi primare satisfacute cu instrumente pe masura, consumam spuma cu arici si fast-food, atunci cand ne dorim si suntem pregatiti pentru o experienta speciala, apelam la vinul rosu, sec, servit in pahare ce umplu causul palmelor generand placeri similare incasarii dividentelor sau mangaierii unei rotunjimi calde si perfecte, neintinate de raceala aditivilor de frumusete.
Avem vinuri locale foarte bune, putine la numar, de regula din podgorii in care investorii straini au impus regulile occidentale ale respectului pentru consumator. Sunt insa prea scumpe (15-19 Euro) pentru a crea dorinta de consum la publicul ce se “incalzeste” pentru posturi bine platitite maine!
E la fel de greu pentru un incepator sa descopere placerea unui pahar de vin bun, precum este de lunga calea spre savurarea unui concert de muzica simfonica. Atunci cand lectura unei carti este o corvoada pentru tanarul consumator de bauturi cu bule, alcolice sau nu, dependent de butoane, ecran si reclame cu “sky is the limit, daca consumi energizantul x” (2 Euro) ,este logic ca drumul catre descoperirea placerii profunde, cum este cea a paharului de vin, sa fie la fel de anevoios, precum cel spre alte placeri ale trupului ce implica educatie, rafinament, rabdare si, mai ales, consecventa in a accede spre spatiile exclusiviste in care se intalnesc cei ce fac diferenta intre ”a avea“ si “a fi”.
Ideea acestui editorial mi-a venit citind articolul din Saptamana Financiara despre initiativa Cramelor Recas de a importa vinurile gigantului Masi. Unul dintre vinurile din articol mi-a adus aminte de vara ce tocmai a trecut.
In fiecare an, imi rezerv o zi pe malul lacului Garda, la RISTORANTE ENOTECA CASA DEGLI SPIRITI (www.casadeglispiriti.it)
Urci cu masina chiar deasupra lacului. Apusul de soare este un spectacol ce-ti taie respiratia, comanzi un Amarone di Valpolicella si plonjezi intr-o stare de bine ce te urmareste pana cand autostrada se infunda, la granita Romaniei. Adus acasa la noi, poate ne va da starea de bine (gandul la paharul ce ne asteapta acasa) ca sa traversam Bucurestiul intr-o zi de vineri dupa amiaza, fara pericolul de a sfarsi la o casa de sanatate.
Avem nevoie sa intram in competitie cu restul lumii pentru ca, intr-o buna zi, un cautator de placeri exclusiviste, poate intr-o noapte de august la Festivalul International de jazz de la Garana, sa descopere, sorbind dintr-un pahar de vin bun, ca Romania este un loc in care merita sa revii. Servus!
