Urmarind dezbaterile de pe TMC privind evolutia cursului de schimb, a pretului aurului, a jocului de-a “lasa-ma, dar nu-mi da pace” din politica autohtona sau de oriunde si analizand ipotezele enuntate de “tonomate” mai mult sau mai putin autorizate, mi-am adus aminte de cateva lucruri care imi provoaca frisoane cand ma proiectez in viitor.
Am vazut, acum catava vreme, o reclama care vorbea in termeni foarte expliciti despre faptul ca trebuie sa indraznesti sa-ti doresti mai mult, oricat, eventual incalcand normele de convietuire urbana sau, daca banii nu-ti ajung, chiar si jaful unei banci devine o optiune! Da, se intampla in Romania, sub ochii CNA-ului.
Ce legatura este intre cele doua paragrafe de mai sus in afara de frustrarile mele blonde? Pai, in primul rand, probabil ca, acolo, pe continentul tuturor posibilitatilor, mai multi lupi tineri sau adulti in cautarea adrenalinei datatoare de tinerete au indraznit mai mult, au riscat mai mult, incalcand reguli de prudenta specifice unei generatii expirate de bancheri.
Ca sa poti sa dai un credit fara acoperire trebuie sa fii, ori cinic ori incompetent, ori beat de prea mult self-confidence. De cate ori mi se propune un cadou, ceva gratis, un premiu pe care nu-l merit, fug mancand pamantul. Nimic nu este gratis pe lume in afara de nasterea care ti se face cadou fara sa fii intrebat, desi pentru unii dintre noi “beneficiile” sunt atat de coplesitoare incat le-am imparti bucurosi cu altii.
Ceea ce a inceput la finele lui 2007 in SUA va afecta, treptat, toate economiile lumii, pentru ca este reversul medaliei globalizarii. Daca piata se globalizeaza, toata lumea castiga, creste volumul, scade pretul pe unitate, creste profitul. Reversul? In lipsa barierelor, cataclismele se globalizeaza, disipand presiunea pe masura indepartarii de epicentru, cu efecte pe masura sanatatii organismelor atacate… Romania, ca piata, este un organism eterogen, vulnerabil secvential, cu comportament atipic generat de monopolurile neconventionale, asimilate metastazelor generate de operatiile de extirpare nereusite, de tipul extirparii mentalitatiii comuniste.
Am castigat doi ani la rand, este vremea ca lucrurile sa se aseze, lupii tineri sa se maturizeze, banii sa germineze si, incet-incet motoarele sa se tureze din nou, probabil spre sfarsitul anului, cand vom sti cine conduce lumea de la vest, care este pretul energiei in batrana Europa si care este retetarul “est-vest” de calcul de costuri.
Pana atunci, de luni, vom urmari (din metrou sau per pedes), cum destinele noastre sunt crosetate cu indemanare, in spirit GLOBAL, de marii papusari ai lumii, in speranta ca aruncatul monedei ce ne costa cateva K-uri bune, sa cada pe fata castigatoare.
Vorba bunicilor nostri, inainte de globalizare: “pierzi, castigi, negustor te numesti!”
