Cine este noul sef de la Cosmote?

Cine este noul sef de la Cosmote?Stefanos Theocharopoulos s-a alaturat Grupului OTE in 2002 si detine, din anul 2006, pozitia de director executiv pentru dezvoltare de business al companiei OTEGlobe, membra a grupului OTE. El a mai ocupat si pozitia de director executiv Tehnologie in cadrul OTE Investment Services.

Noul director este presedintele boardului director al Hellas-Sat, precum si membru in consiliul de administratie al Cosmote Romania. El a fost, de asemenea, si membru in consiliile de administratie ale Armentel & OTE Sat Maritel.

"Contributia lui Nikos Tsolas la dezvoltarea Cosmote Romania a fost decisiva. Ii doresc de asemenea domnului Theocharopoulos mult succes in activitatea sa din Romania", a declarat directorul executiv al Grupului Cosmote, Michael Tsamaz.

Inainte de a se alatura grupului OTE, Theocharopoulos a detinut pozitii manageriale in companii precum O2 Germania, Dutchtone Olanda, Vodafone Grecia, Fujitsu Telecom Research Center Marea Britanie si Ericsson Hellas/Grecia.

Stefanos Theocharopoulos are 39 de ani si este licentiat al Universitatii Sussex in Inginerie Electronica, detinand si o diploma de Master of Science in Comunicatii Mobile &Comunicatii prin satelit din partea Universitatii din Westminster.

Cosmote in era Tsolas (I)

Cosmote in era Tsolas (I)• Aventura lui Tsolas incepea in vara lui 2005 cand grecul, pe atunci director general al operatorului bulgar Globul, a fost numit manager general al Cosmorom. Practic, prelua conducerea unui operator cu o acoperire destul de redusa in teritoriu, pregatita pentru mult asteptatul proces de rebranding ca urmare a tranzactiei prin care operatorul grec de telefonie mobila CosmOTE ajunsese la o detinere in urma a 70% din actiunile Cosmorom.

• Relansarea. Cosmote Romania, a inceput, sub conducerea lui Tsolas, sa isi faca loc pe o piata aproape plina, grecii mizand pe tariful unic, inclus in abonamentul standard, si pe preturile mici pentru utilizatorii de cartele.

• 3G, pariul ratat. Nikolaos Tsolas spunea la lansare ca, in 2006, compania va lansa servicii de tip 3G. Aceste servicii nu sunt nici macar astazi in portofoliul Cosmote.

• Cosmote Romania inregistra, la finele anului 2005, aproape 50.000 de clienti, din care 30.000 sunt clienti noi castigati in primele trei saptamani de la lansarea sa pe piata; Cosmote Romania avea atunci 400 de angajati, numarul fiind estimat sa creasca la 600 pana la sfarsitul lunii iunie 2006.

• In martie 2006, ministrul grec al Transporturilor si Comunicatiilor, Mihailis Liapis, se intalnea la Atena cu omologul sau roman de atunci, Zsolt Nagy, pentru a discuta despre planul Cosmote de a investi 900 milioane euro, in domeniul telecomunicatiilor si IT-ului din Romania;

• 13 octombrie 2006 – Cosmote Romania pierdea, in fata RCS&RDS si Telemobil, oportunitatea de a intra pe piata 3G din Romania; RCS&RDS si Telemobil (Zapp Mobile) au castigat ultimele doua licente 3G scoase la licitatie de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI);

Cosmote in era Tsolas (II)

Cosmote in era Tsolas (II)• In luna noiembrie a anului 2006, Tsolas spunea ca din investitia totala bugetata initial de 450 milioane de euro se chetuise deha aproape jumatate, iar procesul investitional urma sa constinue si in anii urmatori. Acesta a adaugat atunci ca investitiile in dezvoltarea retelei vor fi amortizate in zece ani.

• Obiectivul strategic al companiei era atunci acela de a atinge 98% acoperire a populatiei si 85% acoperire teritoriala;

• Decembrie 2006: Cosmote depasea pragul de un milion de clienti; Cosmote estima o cota de piata de 6,5% pana la sfarsitul anului, prin vocea lui Nikolaos Tsolas;

• Februarie 2007: Cosmote anunta ca este tot mai aproape de obiectivele stabilite, precum realizarea unui EBITDA pozitiv in 2008 si trecerea pe profit in 2009. Veniturile cumulate pentru anul 2006 se ridicau la 43,8 milioane euro, o crestere de peste 5 ori fata de anul 2005. Operatorul mobil incheia anul 2006 cu un numar de 1,23 milioane de clienti si o cota de piata de aproximativ 7%.

• Aprilie 2007 - Cosmote depasea pragul de doua milioane de clienti activi in Romania. Cresterea fusese obtinuta in ultimele 4 luni.

• Decembrie 2007. Tsolas anunta ca investitiile realizate in ultimii doi ani de grupul grec in filiala din Romania se ridica la 450 milioane de euro, o parte importanta a fondurilor fiind directionata catre optimizarea si extinderea retelei.

• Decembrie 2007. Romtelecom si Cosmote Romania lansau primul pachet comun adresat utilizatorilor rezidentiali si companiilor, prin care ofera o reducere de 10% din pretul abonamentului pentru serviciul de internet ClickNet si din cel pentru servicii de telefonie mobila Cosmote, achizitionate impreuna.