Compania poloneză de ciocolată Chocolissimo a fost pariul antreprenorial al Aurei Oprea încă din finalul lui 2014-începutul lui 2015, când a decis să aducă pe piaţa locală această marcă.

De când a intrat pe piața locală până în prezent, franciza a avut o evoluție constantă, ajungând la o cifră de afaceri de circa 550.000 de euro anul trecut, în creștere cu 20% față de anul precedent.

„Și anul 2020 debutase foarte bine, cu o creștere de 40% față de primele două luni din 2019. După jumătatea lunii martie, însă, a început declinul: achizițiile corporate, care reprezintă circa 75% din business-ul nostru, au scăzut cu 90%”, a declarat, într-un interviu acordat Wall-Street, Aura Oprea (foto), acționar Savorisa, compania care deține brandul Chocolissimo pe piața locală.

Atunci Aura a trebuit să se adapteze noilor coordonate și să vină cu o idee care să îi salveze business-ul. A apelat tot la celebrele chocotelegrame, mesajele cu litere din ciocolată, cele mai căutate produse ale Chocolissimo, încă din 2015.

“Când am văzut că departamentele de marketing și vânzări au redus drastic bugetele, ne-am îndreptat către cele de Resurse Umane care își doresc să reconecteze compania cu angajații, având în vedere că majoritatea lucrează remote. Așasar, ne-am dus către companii cu propunerea de a trimite angajaților cadouri dulci acasă pentru că se simțea o deconectare a echipelor. În consecință, în lunile aprilie și mai am construit pachete care cuprindeau un mesaj dulce și o scrisoare din partea managerilor către angajați”, a mai spus antreprenoarea.

“Totul va fi bine” și “mi-e dor”

Și pe segmentul clientor individuali (aproximativ 25% din business) tot mesajele personalizate au fost cheia. De când a început starea de urgență și până în prezent, tot mai mulți oameni au trimis cadouri de ciocolată pentru cei dragi, cu mesaje de încurajare și dor. Foarte mulți oameni cu trimis cadouri direct la destinatar, în afară Bucureștiului, la rude sau prieteni.

“În primele două săptămâni de la decretarea stării de urgență cel mai întâlnit mesaj a fost «totul va fi bine», iar ulterior au predominat și predomină mesajele de dor”, mai spune reprezentanta Chocolissimo, care speră că spre finalul anului lucrurile își vor reveni la normal și va putea recupera scăderea din această perioadă.

Marele nostru atu a fost că, la nivel global, ne-am concentrat pe eCommerce, nu pe retailul clasic. Am avut o încercare de magazin fizic într-un centru comercial, în 2017, însă nu a fost una de succes.

Scădere a chiriei de 40%

Chocolissimo are în prezent patru angajați în România, angajați care au muncit în toată această perioadă, o parte remote și o alta în locația din Pipera.

Nu a fost cazul de șomaj tehnic, însă am renegociat contractele cu furnizorii, majoritatea fiind foarte înțelegători. La chirie, de exemplu, am reușit să obținem o scădere a costurilor cu 40% pe perioada stării de urgență.

Chocolissimo s-a înființat în 2004 în Polonia, aparţînând grupului MM Brown. Astăzi compania operează în mai multe ţări europene că producător şi distribuitor de produse din ciocolată de nişă. Produsele Chocolissimo sunt create în ciocolaterii din Belgia, Germania, Franța, Ţările de Jos, Elveţia şi chiar Madagascar şi Australia.

Îți recomandăm și: Cum supraviețuiește o afacere de familie cu mâncare în pandemia de Coronavirus?