Închiderea magazinelor fizice pare acum o strategie de supraviețuire, în special pentru brandurile de fashion cu rețele globale. Tot mai mulți retaileri au devenit - în sfârșit - conștienți de necesitatea unei strategii online și alocă investiții pe măsură în această direcție.

Desigur, despre apocalipsa centrelor comerciale discutăm de câțiva ani încoace - cel puțin pentru piața din SUA, pentru că pe plan local mall-urile încă își păstrează supremația cel puțin o perioadă bună de acum încolo. Acest lucru se datorează și faptului că în România nu există comerț stradal - sunt prea puține artere cu trafic care să concureze cu centre comerciale.

De la liderul pieței de fashion - Inditex - până la branduri de lux precum Versace sau discounteri, tot mai mulți retaileri anunță magazine închise, concedieri masive, vânzări în scădere și migrarea către online: H&M, Esprit, Levi Strauss, Michael Kors, Nike, Primark sau Pepco.

Proprietarul Zara închide 1.200 de magazine

Inditex, cel mai mare retailer de fashion din lume, ce deține brandurile Zara, Massimo Dutti, Bershka sau Stradivarius, a anunțat că va închide aproximativ 1.200 de magazine în special din Europa și Asia pentru a se concentra pe comerțul online. Zara a înregistrat o pierdere uriașă a vânzărilor, de până la 44% în primul trimestru al anului.

Anunțul închiderii magazinelor fizice vine la o zi după ce Inditex a anunțat investiții masive, de până la 3 miliarde de dolari, în comerțul online. Planul grupului de fashion spaniol este ca peste 25% din totalul vânzărilor să provină din zona de eCommerce până în 2022. La finalul anului 2019, vânzările online ale Inditex reprezentau 14% din total.

Te-ar putea interesa și: Magazinele deschise de marii retaileri în prima jumătate a anului 2020. Profi conduce detașat clasamentul

H&M: 170 de magazine închise

Pandemia de coronavirus a afectat grav și afacerile gigantului suedez Hennes & Mauritz (H&M), al doilea cel mai mare retailer de fashion din lume. H&M a raportat o scădere a vânzărilor cu 50% în perioada martie - mai, pe fondul redeschiderii anumitor magazine de la sfârșitul lunii aprilie.

Dar deși vânzările din locațiile fizice au continuat să scadă în comparație cu anul anterior, vânzările online ale H&M au crescut cu 36%, de unde și mișcarea strategică a retailerului de a extinde operațiunile online ale brandurilor din portofoliul său în mai multe piețe, inclusiv în România.

Mai mult, H&M a anunțat că va închide 170 de magazine anul acesta, din cauza pierderilor înregistrate pe fondul pandemiei de Coronavirus. Retailerul nu a anunțat încă ce magazine vor fi închise.

Esprit, 50 de magazine închise și 1.200 de angajați concediați

Lanțul de magazine de fashion Esprit va închide jumătate din magazinele pe care le are în Germania și va concedia 1.100 de angajați. În plus, 100 de alte locuri de muncă vor dispărea din sediul companiei din Hong Kong.

Astfel, 50 de magazine din Germania se vor închide până în noiembrie, potrivit planului de restructurare al retailerului de modă. Această măsură vine după ce Esprit a anunțat, în aprilie, că va închide 56 de magazine din Asia. Lanțul de fashion speră ca această măsură să salveze, anual, peste 100 de milioane de euro.

Michael Kors și Versace închid 170 de magazine

Și grupul de modă Capri, care deține brandurile de lux Jimmy Choo, Michael Kors și Versace, estimează o scădere a vânzărilor de 70% din cauza pandemiei de coronavirus și, ca urmare, vrea să închidă 170 de magazine în următorii doi ani.

Capri Holdings preconizează o scădere a vânzărilor cu până la 70% pentru trimestrul de la finalul lunii iunie. Prin urmare, grupul de lux ia în considerare să închidă 170 de locații fizice în următorii doi ani. CEO-ul Michael Kors consideră că până când nu va exista un vaccin este puțin probabil ca consumatorii să viziteze magazinele la fel ca înainte de pandemia de coronavirus. Prin această măsură, Capri "salvează" 120 milioane de euro în noul an financiar și estimează că ar putea redeveni profitabilă în prima jumătate a anului 2021.

Concedieri la Nike, după pierderi de 790 milioane de dolari

Și Nike, unul dintre cei mai mari jucători din piața de echipamente sportive, a anunțat că renunță la o parte din angajații săi. Anunțul vine la scurt timp după ce compania a raportat pierderi de 790 milioane de dolari în ultimele luni din cauza pandemiei de coronavirus, însă CEO-ul Nike spune că disponibilizările fac parte dintr-un plan de restructurare a companiei.

Gigantul de echipamente sportive a raportat pierderi de 790 milioane dolari în ultimul trimestru al anului financiar care se încheie în luna mai, din cauza pandemiei de coronavirus. Comparativ, în aceeași perioadă din 2019, Nike bifa câștiguri de 989 milioane dolari.

Citește în continuare pe retail.ro despre alte branduri care au închis magazine, dar și cine sunt "câștigătorii" pandemei în retailul de fashion.