Lansat in cadrul Salonului Auto de la Geneva, in premiera mondiala, noul serviciu este disponibil pentru toti clientii ce vor comanda Ferrari Four. Ei vor beneficia de revizie tehnica gratuita timp de sapte ani de la cumpararea masinii, serviciul mentinandu-se chiar daca in acest interval proprietarul masinii se schimba.

Serviciul after-sales este o noua initiativa care continua expansiunea beneficiilor oferite de Calutul Cabrat clientilor sai pentru a pastra standardul de tehnologie si performanta al autoturismelor si al serviciilor after-sales.

Noul Ferrari Four lansat oficial la Geneva este primul model de serie cu tractiune integrala creat de Ferrari.

Citeste si:

FF este dotat cu un motor cu injectie directa cu o cilindree de 6.262 centimetri cubi care ofera o putere maxima de 660 Cai Putere la 8.000 rpm. In plus, noul FF, capabil sa gazduiasca 4 persoane, atinge viteza de 100 km/h in doar 3,7 secunde.

Datorita puterii si a raportului greutate-putere de 2,7 kg/CP (cel mai bun din segment), impreuna cu distributia optima a greutatii, noul model ofera o manevrabilitate exceptionala pe orice suprafata de drum (asfalt, zapada, pamant, macadam) si atinge o viteza maxima de 335 km/h. Cutia de viteze cu dublu ambreiaj este amplasata pe puntea spate, in sistem transaxle, pentru o repartitie optima a greutatii masinii intre puntile fata si spate.

Forza Rossa, importatorul oficial si exclusiv Ferrari in Romania, are alocate 4 unitati FF pentru acest an. Primul model FF va sosi in Romania in luna iunie.

Forza Rossa opereaza ca unic importator Ferrari pe piata romaneasca precum si in Bulgaria si Republica Moldova. Incepand cu 2011, Forza Rossa este reprezentantul exclusiv al marcii Lotus in Romania, Serbia, Muntenegru si Republica Moldova.