Potrivit liderului sindical Sergiu Linca, administratia a acceptat cele mai multe dintre solicitarile formulate de Sindicatul Liber al Lucratorilor din Cablaje, iar angajatii si-au dat acordul sa reinceapa activitatea, scrie Mediafax.

"Am declansat greva generala pe 25 septembrie, dupa esuarea negocierilor dintre patronat si sindicat pe marginea contractului colectiv de munca. Pe lista de revendicari a celor aproape 2.400 de membri de sindicat s-au numarat indexarea salariilor cu rata inflatiei, incheierea unui contract colectiv de munca pe un an, stabilirea normelor de munca prin negociere cu sindicatul si includerea acestora in contractul colectiv de munca", a declarat liderul sindical Sergiu Linca.

Potrivit aceleiasi surse, sindicalistii au mai solicitat ca reprezentantii sindicatului sa faca parte din Comisia de evaluare pentru necorespundere profesionala, iar concedierile colective sa se realizeze in baza unor criterii negociate cu sindicatul.

"Conducerea societatii Lisa a contestat in instanata, in 26 septembrie, legalitatea grevei, dar Tribunalul Arges a respins solicitarea, constatand legalitatea protestului. Ulterior, reprezentantii patronatului si-au exprimat disponibilitatea de a dialoga cu noi, sindicatele, negocierile au fost reluate. Administratia a acceptat cele mai multe dintre solicitarile formulate de Sindicatul Liber al Lucratorilor din Cablaje, iar activitatea a fost reluata azi", a mai declarat liderul sindical Sergiu Linca.

Aproximativ 2.400 de angajati ai companiei producatoare de componente auto Lisa Draxlmaier din Pitesti au intrat, in urma cu aproape o saptamana, in greva generala pe termen nedeterminat, nemultumiti ca patronatul nu a raspuns favorabil solicitarilor care vizau majorari salariale.

Citeste si:

Salariatii din schimbul al treilea nu au mai plecat acasa, iar cei din primul schimb au intrat in fabrica, dar nu au inceput lucrul.

Greva generala a fost declansata de Sindicatul liber al lucratorilor de cablaje, majoritar la Lisa Draxlmaier. De asemenea, sindicalistii au cerut acordarea a zece salarii compensatorii pentru angajatii disponibilizati, dar administratia a mentinut oferta din vechiul contract, respectiv ca salariatii disponibilizati sa beneficieze intre unul si sase salarii compensatorii, in functie de vechime.

Tribunalul Arges a decis, joia trecuta, ca greva generala a salariatilor de la firma de cablaje Lisa Draxlmaier, din Pitesti, este legala.
Dräxlmaier detine cinci unitati in Romania, la Satu Mare, Timisoara, Pitesti, Codlea si Hunedoara. Fabrica de la Pitesti este specializata in productia de sisteme electrice.

Grupul german are in total 45 unitati de productie in lume, dintre care 30 in Europa, 5 in Africa, 3 in Asia si alte 7 in America Centrala si de Nord.