"Bucurestiul este un oras foarte aglomerat. Am sperat ca venirea crizei ne va da un ragaz pentru a dezvolta proiecte destinate cresterii mobilitatii insa acest lucru nu s-a intamplat. In ultima luna, orasul a devenit iarasi extrem de aglomerat, de aceea luam in calcul introducerea in maximum doi ani a unei taxe care ar putea integra infrastructura din Capitala si fluidiza zonele aglomerate din oras”, a declarat Ion Dedu (foto), director al Directiei Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulatiei din cadrul Primariei Bucuresti in cadrul unei conferinte.

Problema, in viziunea reprezentantului Primariei, a inceput de dinainte de ‘89, cand orasul a fost gandit pentru un numar redus de vehicule, iar in perioada imediat urmatoare investitiile in infrastructura nu au putut tine pasul cu cresterea numarului de autovehicule.

“Acest lucru ne costa acum din punctul de vedere al poluarii, al consumului energetic – ne costa durata deplasarilor zilnice. In acest sens, Primaria Municipiului Bucuresti a stabilit o strategie: descurajarea traficului privat in schimbul celui public, crearea de facilitate pentru decongestionarea traficului public, dar si aplicarea taxei”, a mai precizat Dedu.

Ideea introducerii unei taxe de drum denumita generic "buvinieta" a fost vehiculata incă din 2006, in mandatul lui Adriean Videanu si a fost intens criticată de membrii din opozitie.

Urmare a “buvinetei” ar fi si o suprataxare a zonei centrale care va aparea numai daca celelalte doua masuri, respectiv imbunatatirea sistemului de transport public si politica parcarilor nu vor da roade.

“Daca aceste doua sisteme dau roade si lucrurile se rezolva, nu mai e nevoie de taxare. Acest proiect nu este batut in cuie, dar trebuie sa vedem ce se intampla dupa ce luam cele doua masuri", a precizat reprezentantul Primariei.

Citeste si:

In prezent, in Bucuresti se aplica taxe pentru autovehiculele care depasesc 3,5 tone, in functie de tonaj si de zone.

Principalele obiective ale Primariei in urmatorii ani

Unul dintre principalele obiective ale Primariei Capitalei in urmatorii ani il constituie reorganizarea circulatiei in centrul orasului prin prevederea unor zone special amenajate pentru autobuze sau alte solutii de transport in comun, dar si realizarea de strazi pietonale sau de piste pentru biciclisti.

“In prezent, derulam lucrari in special pentru liniile de tramvai, in zona Aerogarii, pe bulevardul Liviu Rebreanu, dar vizam si calea de rulare din zona Soseaua Iancului - Pantelimon, insa aici am intampinat ceva probleme din cauza liniei de metrou care va tranzita zona. Totodata, unul dintre proiectele pe care ne dorim sa le realizam in urmatorii ani este o sosea «de urgenta» care va face legatura intre bulevardul Aerogarii si Spitalul Floreasca unde vor exista linii de transport public speciale care sa asigure o legatura facila cu spitalul”, a mai precizat Dedu.

Mai mult, reprezentantul Primariei a dat asigurari ca vor incepe lucrari care isi propun sa rezolve circulatia din nordul Capitalei, cea mai importanta fiind “autostrada suspendata”, o infrastructura intre Soseaua Coletina si Soseaua Virtutii si Splaiul Independentei, dar ca totul tine de siguranta finantarii, proiectul ridicandu-se la circa 1,5 miliarde de dolari.

Cand vom avea Sosea de Centura?

Un proiect de care foarte multi soferi ar avea nevoie il constituie Soseaua de Centura.

Reprezentantul Primariei a tinut sa dea asigurari ca din momentul in care un astfel de proiect va beneficia de finantare si de toate actele necesare el poate fi terminat in cel mult 4 ani de zile, dar nu a specificat cand se vor demara lucrarile.