Achitarea acestui tarif prin intermediul SMS a devenit posibila de la finele saptamanii trecute, urmare a intrarii in vigoare a prevederilor unui ordin al Ministrului Transporturilor. Plata poate fi efectuata in acest mod numai de catre utilizatorii romani si numai pentru perioada minima de utilizare, se arata intr-un comunicat al Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR).

Aceasta facilitate de plata a rovinietei a fost dezvoltata si pusa la dispozitia utilizatorilor de CNADNR impreuna cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale si operatorul de telefonie mobila Orange.

La achitarea tarifului, solicitantul (client cu abonament Orange sau client Orange PrePay) va transmite, prin SMS, la numarul 7500, numarul de inmatriculare al vehiculului, urmat de categoria rovinietei corespunzatoare tipului vehiculului si va primi un SMS prin care va fi informat ca rovinieta va fi emisa pentru datele furnizate si cu privire la costul taxei si cel total al tranzactiei.

Clientul va confirma emiterea rovinietei prin transmiterea, la acelasi numar, a unui nou SMS cu textul "DA".

Citeste si:

Ulterior, utilizatorul va primi un SMS de confirmare a emiterii rovinietei, moment in care va fi tarifat cu suma corespunzatoare rovinietei alese.

"Mentionam faptul ca in conditiile in care utilizatorul nu cunoaste sau nu este sigur de categoria rovinietei ce trebuie achizitionata, are posibilitatea de a obtine aceasta informatie transmitand la numarul 7500 in reteaua Orange, prin SMS, textul INFO (tarif 5 eurocenþi/SMS trimis). Pentru informatii si detalii suplimentare privind achitarea tarifului de utilizare prin intermediul serviciului de mesaje scurte - SMS, va fi pus la dispozitia clientilor Orange, in cel mai scurt timp, numarul de telefon 1788 (numar cu tarif normal in reteaua Orange), ce va putea fi apelat de luni pana joi in intervalul orar 08:30 – 16:30 si vineri in intervalul orar 08:30 – 14:00", se precizeaza in comunicatul Companiei de Drumuri.

Costul asociat emiterii rovinietei prin intermediul SMS pentru un auturism este de 2,74 euro, durata de valabilitate fiind de sapte zile. In cazul vehiculelor de transport marfa cu masa totala maxima admisa mai mare sau egala de 12 tone, cu minim 4 axe (inclusiv), pretul rovinietei pentru o zi este de 9,43 euro.

Pentru clientii cu abonament Orange, la tarifele mentionate, in factura emisa, se adauga TVA. Pentru detinatorii de cartele PrePay - Orange, TVA se aplica la achizitionarea creditului.