"Ultima oara am calatorit cu trenul, cred, nu sunt sigura, in 2002 sau in 2003. Nu stiu exact cand au inceput lucrarile la tronsonul Bucuresti-Constanta. Eu calatoream foarte mult pe acest tronson. In momentul in care au inceput lucrarile si calatoria dura 5 ore, 6 ore, 7 ore, am renuntat", a spus ministrul, la conferinta de presa organizata dupa preluarea portofoliului de ministru al Transporturilor de la ministrul interimar, premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.

Totodata, Manescu a spus, raspunzand altei intrebari, ca nu a mers cu metroul bucurestean decat in perioada studentiei.

"Rutele pe care calatoream eu nu aveau metrou. Calatoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul", a spus Manescu.

Ea a adaugat ca nu stie cat costa "un bilet" la metrou.

Prioritare sunt accesul la finantare, buna administrare si integritatea

Manescu a declarat ca are ca prioritati in noua functie accesul la finantare, buna administrare a portofoliului si integritatea reprezentantilor institutiei.

Citeste si:

In ceea ce priveste obtinerea de finantare, ea a spus ca "nu este straina" de acest domeniu, precizand ca s-a implicat in negocierile dintre Parlamentul European, Comisie si Consiliu in ceea ce priveste directivele si problematica Romaniei.

Ea a adaugat ca va merge saptamana viitoare la Bruxelles pentru discutii privind absorbtia fondurilor europene si, totodata, ca "buna administrare" este absolut necesara, urmand sa solicite in acest sens "mobilizarea si responsabilizarea" tuturor profesionistilor din minister.

"Nu in ultimul rand, integritate, pentru ca pentru a fi eficienti si performanti nu trebuie sa fim doar competenti, ci si integri. Va promit ca orice derapaj va fi sanctionat", a spus Manescu.

Noul ministru a solicitat presei "un ragaz de cateva zile, maxim 2 saptamani", pentru a putea analiza situatia domeniului transporturilor, astfel incat sa poata raspunde tuturor intrebarilor legate de proiectele si prioritatile ministerului.

Manescu a preluat portofoliul de ministru al Transporturilor de la ministrul interimar, premierul Victor Ponta.

Ramona Manescu are 40 de ani, este de formatie jurist si europarlamentar din 2007.