Taxa de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare de la Fetesti - Cernavoda este scoasa si in aceasta vara, in zilele de vineri, sambata si duminica, masura care se va aplica incepand de vineri, 4 iulie, pana la 31 august.

Sistarea platii taxei a fost aprobata printr-un ordin al lui Alexandru Nastase, secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura, publicat vineri in Monitorul Oficial.

Masura, valabila pana la 31 august, se aplica pe sensul Bucuresti - Constanta in zilele de vineri, in intervalul 18:00 - 24:00, si simbata, intre orele 06:00 si 12:00. Soferii vor fi scutiti de plata taxei si duminica, intre 16:00 si 24:00, pe sensul Constanta - Bucuresti, noteaza Mediafax.

Obligativitatea platii taxei pe Autostrada Soarelui a fost eliminata temporar in vara anului trecut, pentru sfarsitul de saptamana, dupa ce presa a relatat ca in minivacanta de Rusalii soferii au fost obligati sa astepte si doua ore pentru a putea plati taxa de autostrada la statia Fetesti, randul de masini intanzindu-se pe 20 de kilometri.

O masura similara a fost aplicata si in vara lui 2012, doar pentru luna august, cand Ministerul Transporturilor a decis ca soferii care merg vinerea spre mare si cei care se intorc duminica nu vor mai plati taxa pentru trecerea podului peste Dunare de la Fetesti.

In acest an, taxa a fost suspendata in zilele de 30 aprilie, 1 si 4 mai, pentru minivacanta de 1 Mai. Premierul Victor Ponta i-a transmis in iulie 2013 lui Dan Sova, ministrul delegat pentru infrastructura la acea vreme, ca sistemul de taxare a autovehiculelor care circula pe podul Cernavoda trebuie regandit si implementat cel tarziu pana in primavara, pentru ca altfel in vara acestui an vor trebui ridicate din nou bariere in vederea evitarii blocajelor.

CNADNR a comunicat recent pentru MEDIAFAX ca sistarea incasarii tarifului de trecere pentru utilizarea podului de la Fetesti - Cernavoda se va realiza doar in mod exceptional, in cazul depasirii "timpilor rezonabili" de stationare. In plus, CNADNR a precizat ca proiectul de modernizare a sistemului de incasare a tarifului de trecere a podului peste Dunare la Fetesti - Cernavoda se afla in prezent in faza de elaborare a documentatiei tehnice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri