In prezent, un specialist IT la nivel entry-level, cu experienta intre sase luni si un an, castiga intre 500 si 800 de euro net/luna. La nivel middle, cu 2-3 ani experienta, salariile incep de la 900 de euro net/luna si se opresc la o suma de 1.500 euro net/ luna. De la patru ani in sus experienta, un specialist IT castiga intre 1.200-1.800 euro net/luna.

Daca vorbim de un manager IT, care lucreaza intr-o firma multinationala si are in subordine zeci sau poate sute de oameni, atunci lucrurile se schimba si avem salarii de la 3.500 de euro in sus, chiar si peste 5.000 de euro, salarii care pana acum 5-6 ani nu erau vazute decat de managerii IT expatriati.

"In Romania, datorita dinamicii pietei de tehnologie a informatiei, ciclul de dezvoltare a unui specialist IT se scurteaza", este de parere Mihai Moghior, citat de NewsIn.

Astfel, angajatii cu 3-4 ani de experienta sunt considerati deja seniori, pe cand in tari ca Germania sau Anglia, cu economii stabile si cu o piata IT cu o istorie mai indelungata decat cea din Romania, un senior trebuie sa detina cel putin 6-7 ani de experienta in domeniul respectiv.

Cei mai bine platiti sunt cei care lucreaza in sistemul bancar si in telecomunicatii, unde regulile sunt insa mai stricte, angajatul avand nevoie de cunostinte in domeniul respectiv, iar cele mai bine platite pozitii sunt cele de administratori de baze de date, in special pe zona Oracle, administratorii de sisteme pe Unix, arhitectii software, managerii de proiect, integratorii de sisteme, consultantii de implementari ERP.

"Salariile din sectorul IT din Romania sunt supradimensionate", considera Mihai Moghior, precizand ca pe fondul unei cresteri foarte mari a nevoii de tehnologie a informatiei, a informatizarii masive a tuturor afacerilor, cererea de resurse umane specializate a crescut foarte mult.

In ultimul timp, foarte multe firme care ofera servicii si produse in domeniul IT si telecom si-au construit centre internationale in Romania, centre care deservesc si clienti de-ai lor de pe alte piete, precum Europa sau America.

„Aici putem da ca exemplu centre de suport tehnic, de dezvoltare si de testare de produse software, firme de genul Oracle, Microsoft, IBM, care au dezvoltat centre de business process outsourcing. Toate aceste firme angajeaza mii de specialisti in fiecare an, in conditiile in care facultatile de profil din Romania produc 5.000-6.000 de absolventi anual ”, a spus reprezentantul Brainspotting.

In momentul de fata, un specialist IT, indiferent de nivelul de experienta, are in mana cel putin 2-3 oferte dintre care sa aleaga. Firmele se lupta pentru talente si este esential timpul in care decid daca va angaja sau nu o persoana si, nu in ultimul rand, oferta pe care o va face pentru atragerea lor. Mihai Moghior este de parere ca acestea sunt si motivele care influenteaza aceste salarii supradimensionate.

"Companiile cu bugete din exterior, care isi permit o crestere a resurselor umane in IT vin cu o oferta greu de refuzat: salarii destul de mari, renuntarea la criteriile stricte de recrutare si scaderea nivelurilor de evaluare", a precizat Mihai Moghior, managing partner al firmei specializata in recrutare din domeniul IT&C.

Astfel, sunt atrasi si oamenii mai putin experimentati, insa care printr-o pregatire interna sau prin programe externe de training, reusesc sa-i faca sa intre in productie la nivelul pe care si-l doresc.

Citeste si:

Firme precum Microsoft, Oracle, Cisco au diverse programe de instruire si de certificare recunoscute la nivel mondial, care sunt insa destul de scumpe pentru buzunarul unui student. Solutia vine o data cu angajarea, firma platind aceste studii si certificari, construind resursa umana de care are asa de mare nevoie, neputand pur si simplu sa o ia din prima gata pregatita. Cu toate acestea, salariile sunt destul de mari.

„Va exista in continuare nevoia de personal, insa se vor intampla din ce in ce mai multe fenomene de genul fuziuni si achizitii, deoarece vor aparea firmele nerentabile, a caror valoare va scadea si astfel vor putea fi mai usor achizitionate si integrate intr-o organizatie multinationala”, este de parere Mihai Moghior.

Astfel, treptat, piata resurselor umane din domeniul IT se va echilibra, nu in sensul ca oferta va fi egala cu cererea, ci in sensul ca va exista si oameni care isi vor cauta locuri de munca in acest domeniu, nu doar companii care ii vaneaza. Atunci si pretentiile vor trebui adaptate la piata.

Un salariu mare care nu se va reflecta in valoarea produsa de omul respectiv, va genera o scadere a rentabilitatii firmei. Nu va fi o surpriza daca firme precum Oracle sau HP se vor duce in Bulgaria sau in Ucraina, la fel cum a venit si Nokia din Germania la noi.

„Daca ne uitam la nivelul salariilor din domeniul IT din Romania, nu avem unde sa mai crestem atat de mult pentru ca pana la urma salariile din Europa de Vest nu mai sunt chiar atat de departe fata de cele de la noi, despartindu-le cateodata un procent de 20%”, a precizat Managing Partner al Brainspotting.

Salariile pe care le avem in acest moment in Romania in domeniul tehnologiei informatiei sunt destul de comparabile, in unele cazuri chiar le depasesc, cu cele din penultimul val al tarilor care au aderat la Uniunea Europeana, ca Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria.

Romanii plecati la munca in afara au inceput sa fie atrasi in tara pentru ca aici au inceput sa li se ofere joburi atractive in domeniul IT. Daca pana acum 4-5 ani, majoritatea locurilor de munca din IT de la noi erau doar de programare, in prezent au aparut joburi de arhitect de sistem, de arhitect de aplicatii software, de analisti de business. Aceste sunt niste joburi atractive pentru romanii inteligenti si cu aspiratii, care plecau in strainatate pentru ca nu existau in Romania.

„Avem mai multe persoane care au venit din SUA, Canada, insa mai ales din Europa. In ultimii doi ani, Brainspotting a adus in Romania in jur de 20 de oameni. Aceste cazuri sunt accidentale pentru ca nu avem cum sa facem un research pe toate pietele din Europa si din America de Nord ca sa atragem oamenii de acolo la noi in tara. Noi ne bazam pe cei care aplica si vin singuri catre noi. Focusul Brainspotting este pe Romania.”

Pana in 2007, Brainspotting a plasat peste 1.500 de persoane lucrand cu clienti precum Microsoft International Support Center – Bucuresti, Microsoft Development Center – Dublin, Oracle, IBM, HP, Raiffeisen Bank, Banca Romaneasca, ING, AIG, Petrom, Cap Gemini, Xerox, Philip Morris, Vodafone, Orange, Telemobil (Zapp), A&D Pharma, Tornado Sistems.

Recrutarile se fac din domenii ca IT Development, IT Design, IT Analysis, IT Management, IT Administration, IT Support, IT Consultancy, Telecom and wireless Technologies, Technical IT Sales & Marketing.