“Apetitul” romanilor pentru bijuterii, indeosebi pentru cele din metale pretioase, s-a mai domolit in ultimii ani, datorita ofertei care, cel putin la prima vedere, pare consistenta si diversificata, menita sa satisfaca toate gusturile.

Din motive lesne de banuit, la inceputul anilor ‘90, piata de bijuterii “inghitea” aproape orice si oricat, fara discernamant, calitatea materialelor, a monturilor si a finisajelor fiind la acea vreme aspecte mai putin importante. Initial, toata lumea voia doar podoabe din aur galben, astfel ca cerintele modeste ale cumparatorilor au fost satisfacute prin importuri masive din Turcia. A urmat moda metalului alb, respectiv a bijuteriilor din platina, aur alb si argint. In ultimii ani, datorita lanturilor de magazine specializate, gen Meli Melo, segmentul de gablonzuri a crescut considerabil. Exista si o piata a pietrelor pretioase, insa destul de redusa.

“Piata de bijuterii s-a dezvoltat destul de lent. Ca diversitate, stam bine, dar chiar si din acest punct de vedere ar trebui sa stam cu mult mai bine”, afirma Karl Heinz, presedintele Patronatului Bijutierilor din Romania (PBR).

Facand o comparatie cu ceea ce se intampla pe piata internationala, indeosebi pe cea din SUA, Ana Simule, creatoarea marcii de bijuterii Together, constata ca, la noi, ca peste tot in lume, sunt persoane care nu-si schimba obiceiurile, indiferent de tendinte, dar si cumparatori care respecta cu strictete ceea ce dicteaza moda. In Romania insa, oferta este destul de limitata, iar calitatea acesteia lasa de dorit.

“Aici, lumea inca intreaba cate grame are o bijuterie, pentru a vedea daca merita pretul. Or, o manopera artistica are alta valoare, nu se mai vinde la gram. Designul bijuteriei, mai ales daca este unicat, si finisajele speciale ale acesteia influenteaza pretul mai mult decat cantitatea de metal pretios pe care o contine”, explica Ana Simule.

Cauzele pentru care inca nu se poate vorbi de o piata locala matura sunt multiple. In primul rand, nu exista un standard ocupational pentru cei care lucreaza in domeniu, astfel ca daca cineva vinde un “briliant” din sticla, nu poate fi tras la raspundere. De asemenea, operatorii din piata nu sunt suficient de familiarizati cu informatiile tehnice de ultima ora aparute pe plan international si nici nu exista un sistem de scolarizare adecvat acestui mestesug si care sa fie in concordanta cu standardele Comunitatii Europene. Sunt firme producatoare care s-au vazut nevoite sa “importe” profesionisti din Turcia – bijutieri, gravori, tintuitori – pentru a lucra in Romania.

“Daca noi nu suntem in stare sa ne facem ordine in “bucataria” noastra, o sa ne faca altii, insa va fi ordinea pe care o vor considera ei de cuviinta”, este de parere Karl Heinz, referindu-se in principal la modul in care breasla bijutierilor autohtoni va fi afectata, in momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Facem precizarea ca, in acest moment, nu exista statistici oficiale cu privire la volumul, evolutia si dinamica pietei de bijuterii, singurele informatii vehiculate fiind de fapt estimari ale celor care lucreaza in domeniu, ale patronatelor si asociatiilor profesionale. Interesant este ca solicitarea pe care am adresat-o Institutului National de Statistica a primit urmatorul raspuns: “Va comunicam ca informatiile legate de productia interna si importul de bijuterii sunt date confidentiale, pe care nu vi le putem furniza.”

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=22723&shift=1