Peste 15.000 de oameni au ales să investească în fondurile de investiţii în ianuarie 2024, iar la finalul anului trecut erau aproape 600.000 de investitori, a afirmat, miercuri, Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), în cadrul unei dezbateri, conform Agerpres.

"Cifrele ne arată că (...) la finalul anului 2023 sunt aproape 600.000 de oameni, iar surpriza poate şi mai plăcută este că în ianuarie anul acesta 15.000 de oameni au ales să investească în fondurile de investiţii. Deci, doar în ianuarie 15.000 de oameni noi, mai precis 15.700 de oameni. Întrebarea cu care ar trebui să plecaţi, printre altele, sau una din ele este cum de atâţia oameni au ales aceste fonduri, dar realitatea e că faţă de Europa Centrală şi de Vest numărul ar trebui să fie 4-5 milioane de investitori. Spre acolo ar fi ţinta noastră", a declarat Horia Gustă, la dezbaterea "Cum au performat fondurile de investiţii în anul 2023".

La rândul său, directorul executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), Jan Pricop, a spus că piaţa locală de fonduri de investiţii a crescut în ultimii 10 ani cu 39%.

"Puteţi observa pe graficul prezentat că au fost şi momente mai bune în care piaţa a avut mult mai mari, însă a trecut şi printr-o perioadă mai dificilă cu ceva răscumpărări în zona activelor precum şi câteva reduceri de activ la nivelul fondurilor de investiţii alternative. Cu siguranţă aţi auzit de oferta Hidroelectrica. Acolo a fost o diminuare a activului Fondului Proprietatea care s-a văzut inclusiv în dimensiunea pieţei locale a fondurilor de investiţii. Ca să înţelegeţi mai mult. Sunt două segmente principale. Avem fondurile deschise de investiţii, cele care se adresează cu precădere investitorilor de retail, şi fondurile de investiţii alternative, care sunt un pic mai sofisticate şi în general. Dimensiunea totală a pieţei e de 38 de miliarde de lei, din care puţin peste 20 de miliarde sunt fonduri deschise de investiţii şi diferenţa de 17,5 sunt fonduri de investiţii alternative. În ultimul trimestru al anului 2023 am avut o creştere de 17% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi o creştere trimestrială de 7,3% a activelor. Intrările nete, respectiv diferenţa între subscrieri, deci bani noi care intră în fonduri şi răscumpărări, adică momentul în care cineva dezinvesteşte şi îşi vinde unităţile de fond pentru a obţine bani, aceste intrări nete au fost pozitive. Am avut intrări nete în ultimul trimestru de 727 milioane de lei. A fost o schimbare de trend faţă de ultimul trimestru din 2022, iar faţă de trimestrul III al anului 2023 am avut o creştere de 143%", a susţinut Jan Pricop.

În ceea ce priveşte numărul de investitori, datele prezentare arată că la finalul anului erau 589.428, în creştere cu 28% faţă de 2022, şi cu 8,3% faţă de trimestrul anterior.

Pe categorii de fonduri, cea mai mare creştere a fost o zona fondurilor de acţiuni, 36,1%. La fondurile diversificare se înregistrează o creştere de 23,3%, iar la fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix o creştere de 12,1%.

Referitor la structura pieţei, fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix dominau piaţă cu 49% la finalul anului trecut, iar în ianuarie 2024 au scăzut la aproximativ 48,5%. Fondurile de acţiuni au o popularitate de 22%, iar segmentul fondurilor diversificate este la 13%, iar alte alte fonduri se situează la 15,4%.

"Ca să vă faceţi o imagine despre dimensiunea pieţei. Noi am depăşit 40 de miliarde de lei. Piaţa europeană are peste 20 de trilioane de euro, iar piaţa globală are undeva la 64 de trilioane de euro", a mai spus Jan Pricop.

Dezbaterea "Cum au performat fondurile de investiţii în anul 2023" a fost organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) în Clădirea Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice Bucureşti.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri