Interesul investitorilor de tip retail s-a manifestat şi în listarea Hidroelectrica şi am insistat foarte mult ca tranşa pentru investitorii de tip retail să fie 20% din ceea ce s-a listat, a declarat miercuri ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), conform Agerpres.

"Mulţumesc Fondului Proprietatea şi Franklin Templeton că am găsit această înţelegere de a pune cât mai multe acţiuni la dispoziţia investitorilor români, la dispoziţia cetăţenilor. De ce e important - şi fac un apel către toţi românii să investească în piaţa de capital, în Bursa de Valori Bucureşti şi în Hidroelectrica- am făcut un exerciţiu foarte simplu: am luat ca referinţă anul 1998 şi am spus că dacă un român ar fi investit 100 lei în indicele BET, deci o investiţie sigură, 100 lei lunar, din 1998 până astăzi ar fi avut undeva la 292.300 lei, ca urmare a acelei investiţii,” a spus Burduja.

„Dacă ar fi pus acei bani într-un cont bancar, cu tot respectul pentru toţi prietenii din bănci care sunt astăzi aici şi le mulţumim, ar fi avut undeva la 70.000 lei. Dacă i-ar fi ţinut la saltea sau în podul casei, ar fi avut undeva la 30.000 lei. Iată, deci, că piaţa de capital, Bursa de Valori Bucureşti, pot fi o modalitate foarte bună pentru români să-şi înmulţească agoniseala", a menţionat acesta.

El şi-a exprimat speranţa ca tot mai mulţi români să investească în piaţa de capital. Totodată, a subliniat că, în Statele Unite, unul din doi americani investesc în piaţa de capital. "Nu joacă la Bursă, cum se mai spune pe la noi, ci investesc în piaţa de capital", a punctat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a subliniat că listarea Hidroelectrica reprezintă "un vis pentru foarte mulţi români, de peste 10 ani de zile", aceasta fiind o companie cu o capitalizare de aproape 10 miliarde euro, una dintre cele mai importante din Europa.

Hidroelectrica, lider în producţia de energie în România, a debutat miercuri la bursă în urma celui mai mare IPO din istoria BVB. Acţiunile principalului producător de energie electrică din Romania, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, au fist admise la tranzacţionare în categoria Premium a pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti. Tranzacţionarea a început la ora 10:00, sub simbolul "H2O".

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație Bursiera »


Setari Cookie-uri