"Fac un ultim apel la colegii dumneavoastra aflati in greva foamei de a nu transforma o chestiune economica in una sindicala. Eu cred ca pana marti vom avea cat mai multi ofertanti, astfel incat sa avem o privatizare de succes.

Miercuri, dupa sedinta de Guvern, indiferent ce se va intampla marti, va asigur ca voi fi in randul dumneavoastra", le-a spus Pop celor aproximativ 500 de salariati care protesteaza in fata pavilionului administrativ al Oltchim.
El le-a mai spus protestatarilor sa aiba "rabdare si tarie".

"Va asigur ca problemele de conducere ale unui sindicat se rezolva in cadru organizat (...) Daca e liniste si pace sociala sunt sanse sa nu alungam investitorii", le-a mai spus Pop angajatilor Oltchim care cer demisia liderului sindical Mihai Diculoiu.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers, joi, la Oltchim Ramnicu Valcea, unde a fost intampinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariati care protesteaza in fata pavilionului administrativ al unitatii, oamenii scandand "Hotii".

Protestatarii l-au acuzat pe ministrul Liviu Pop ca Guvernul nu si-a tinut promisiunile in ceea ce priveste plata salariilor restante si au cerut ca premierul Victor Ponta sa vina sa discute cu ei.

"O sa avem o intalnire. Am spus ca in sapte zile vom gasi solutii, s-a achitat avansul pe iulie si urmeaza sa achitam integral salariile pentru iulie si august. S-au respectat toate promisiunile, urmeaza sa gasim solutii in continuare", a declarat Liviu Pop.

Ulterior, el s-a intalnit cu noua conducere a combinatului si cu o delegatie a protestatarilor, la discutii luand parte si cei 15 angajati care au intrat in greva foamei.

Citeste si:

In urma cu doua saptamani, Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vanzarea in procedura colectiva a pachetului de actiuni detinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, si a creantelor Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Electrica SA, reprezentand 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, o optiune de cumparare de active ale rafinariei Arpechim, exercitabila de catre investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Data licitatiei pentru privatizarea combinatului a fost stabilita pentru 18 septembrie.

Statul detine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, in actionariatul Oltchim se mai regasesc compania germana PCC SE (18,32%) si fondul de investitii Carlson Ventures, inregistrat in Marea Britanie, care detine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezinta una dintre conditiile pentru aprobarea de catre board-ul director al FMI a celei de-a sasea evaluari a acordului cu Romania.