In total, compania are acum obligatii fiscale ce depasesc 240 milioane de lei.

"ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informationala (MSI), care vrea sa privatizeze operatorul postal", au declarat agentiei Mediafax surse din companie.

In acest context, spun sursele, potentialii investitori interesati sa preia Posta Romana au solicitat autoritatilor prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante.

Termenul pentru depunerea ofertelor expira marti, 28 mai, dupa ce initial a fost stabilit pentru 11 aprilie.

"In urma acestor cereri si a situatiei create de rezultatele controlului ANAF, statul ia in calcul actualizarea parametrilor procesului de privatizare. Una dintre variantele analizate este conversia datoriilor istorice ale operatorului postal de stat in actiuni", au mai spus sursele.

Conform caietului de sarcini, nvestitorii interesati sa cumpere 51% din actiunile Postei Romane trebuie sa dovedesca ca detin resurse financiare pentru un aport de capital in numerar de minim 150 milioane de euro.

La privatizare pot participa doar companii, individual sau in consortiu, care indeplinesc mai multe criterii de precalificare.

"Astfel, vor fi admisi la procesul de privatizare numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate si/sau neserioase intr-un proces de privatizare, si/sau nu au retras sau revocat oferta declarata castigatoare intr-un proces de privatizare, si/sau nu au refuzat sa incheie contractul de privatizare", potrivit MSI.

Citeste si:

Actionarii Companiei Nationale Posta Romana sunt MSI - 75% si Fondul Proprietatea - 25%.

Posta este cel mai mare operator de profil si are o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.

Compania avea la sfarsitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati scazuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Bugetul Postei Romane pentru acest an estimeaza venituri totale de 1,26 miliarde de lei si profit brut zero.

Din veniturile totale, 1,23 miliarde lei sunt venituri din exploatare si venituri financiare de peste 24,7 milioane de lei. Cheltuielile pentru investitii se ridica la peste 228,8 milioane lei.

In prezent, Posta are circa 32.000 de angajati. Compania nu a prezentat datele financiare pentru 2012.