In ianuarie-septembrie 2012, Teraplast a avut pierderi de 1,38 milioane lei si afaceri de 179,7 milioane lei. Compania explica scaderea cifrei de afaceri prin evolutia nefavorabila a pietei constructiilor in ansamblul ei.
Producatorul a trecut pe profit in primul semestru al acestui an, cand a obtinut un castig de 570.000 lei.
"Am continuat strategia de vanzare eficienta si profitabila, dublata de controlul riguros al costurilor si analiza permanenta a bonitatii clientilor nostri. Am fost de asemenea extrem de atenti la tendintele pietelor pe care activam, pentru a ne putea adapta cu rapiditate schimbarilor aparute. In perioada urmatoare sectorul constructilor va intra treptat in extrasezon, insa vom profita de aceasta perioada pentru a implementa proiecte operationale la nivel comercial si logistic, astfel incat sa incheiem anul pe un trend pozitiv al indicatorilor financiari si sa fim pregatiti pentru 2014", a declarat, in comunicat, director general Teraplast, Traian Simion.
El a adaugat ca in prima parte a trimestrului patru compania se va concentra pe exploatarea la maxim a pietelor, pentru a incheia anul pe profit, potrivit Mediafax.
"Pe piata constructiilor, T4 are in mod uzual doar o luna si jumatate de vanzari in sezon, dupa care se intra in extrasezon. In prima parte a trimestrului ne vom concentra pe exploatarea la maxim a
potentialului pietelor, astfel incat sa incheiem anul cu indicatori pozitivi de profitabilitate", a spus Simion.
Activele imobilizate au scazut in perioada analizata cu 6,65%, fata de nivelul din 2012, ca urmare a vanzarii unor active fixe (echipamente), precum si a unor reclasificari ale imobilizarilor detinute.
"Echipamentele au fost vandute ca urmare a deciziei conducerii Teraplast de a discontinua liniile de business neperformante (tevi corugate), iar in cazul cladirilor de pe str. Romana si a celor aferente business-ului de teracota s-au constituit ajustari pentru depreciere, ca urmare a reclasificarii terenurilor de sub aceste cladiri in investitii imobiliare", se arata in raportul Teraplast.

In februarie 2013, Consiliul de Administratie a decis rezilierea contractului de vanzare-cumparare cu Teracota Bistrita, ca urmare a neindeplinirii de catre Teracota Bistrita a obligatiilor contractuale asumate.
"Firma Teracota Bistrita, care in 2011 a preluat activitatea de productie a cahlelor de teracota, trebuia sa achite in transe lunare suma de un milion euro, reprezentand pretul tranzactiei, insa, din septembrie 2012, firma nu a mai achitat ratele lunare, astfel ca Teraplast va reintra in posesia activelor care au facut obiectul contractului de vanzare-cumparare. Compania nu intentioneaza sa reia activitatea de productie a cahlelor de teracota, Adunarea Generala a Actionarilor urmand sa decida care va fi destinatia activelor reintrate in posesia companiei", se mentioneaza in raport.
Actionarii companiei sunt Dorel Goia (35,33%), SIF Banat-Crisana (11,34%), persoane juridice (33,32%) si persoane fizice (19,99%).