In cazul Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN) s-au luat "an dupa an" decizii gresite si paguboase, iar managementul defectuos a continuat chiar si pe perioada insolventei, fapt care a impins spre faliment regia, a precizat sambata Ministerul Energiei, intr-un comunicat.

RAAN a intrat in insolventa in 2013, administrator judiciar fiind desemnat Tudor&Asociatii. Tribunalul Mehedinti a decis la 28 ianuarie intrarea in faliment a RAAN si a desemnat lichidator judiciar provizoriu Euro Insol SPRL, casa de insolventa condusa de Remus Borza, actual administrator judiciar al Hidroelectrica. Decizia privind intrarea in faliment a fost suspendata in februarie in urma unui apel initat de administratorul judiciar, iar instantanta urmeaza sa se pronunte in urmatoarea perioada.

"Falimentul ar fi survenit dupa doi ani si patru luni de la intrarea in insolventa a RAAN si in urma unei serii lungi de nereguli, contracte paguboase si lipsa de interes a celor care au condus aceasta companie in ultimii zece ani", se arata in comunicatul Ministerul Energiei.

Ministrul de resort, Victor Grigorescu, spune ca in energie nu se actioneaza politic, iar o actiune "facuta sub presiune astazi va fi platita tot de noi ca societate maine".

”Situatia Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare este un caz scoala atunci cand vorbim despre cum se poate ingropa o companie de stat vitala pentru sistemul energetic. An dupa an s-au luat decizii gresite si paguboase. Nu s-a intervenit nici macar in ultima clipa pentru a se mai salva ce se mai poate salva, dar in schimb se plange de grija companiei dupa ce justitia s-a pronuntat in favoarea falimentului chiar de catre cei ar fi trebuit sa aiba grija sa nu se ajunga aici", a afirmat ministrul.

El a precizat ca justitia si-a spus cuvantul, "oricat de mult ne-am dori sa salvam RAAN". "E o lectie cat se poate de dura pe care daca nu o invatam o vom repeta si in alte cazuri", spune Grigorescu.

In cazul RAAN au fost prea multe decizii care au fost luate pe cu totul alte considerente decat cele legate de securitatea energetica, potrivit ministrului.

"Romania are un sisteme energetic solid, dar nu ne permitem sa ne jucam cu el dupa bunul plac al unor interese locale sau particulare. Cei care se fac vinovati de disparitia RAAN se prefac astazi ca nu inteleg despre ce este vorba sau striga in gura mare ca e in pericol securitatea energetica nationala. Se speculeaza si se arunca perdele de fum in speranta ca se vor crea tensiuni sociale in incercarea de a gasi un tap ispasitor pentru propriile greseli", a adaugat Grigorescu.

El apreciaza ca e necesara o schimbare de gandire si actiune in activitatea energetica pentru a evita alte astfel de falimente. Ministerul Energiei mentioneaza ca la RAAN au fost contractate mai multe imprumuturi la banci care au fost directionate catre achizitii si lucrari fara acoperire sau inutile.

Citeste si:

Mai mult, s-au acumulat datorii uriase si nejustificate, care au dus RAAN in insolventa. "Managementul defectuos a continuat chiar si pe perioada insolventei, fapt ce a impins spre faliment Regia. S-au recunoscut la masa credala datorii de 44,37 milioane de lei, fara acoperire legala, pretinse de o firma a carui patron este certetat intr-un dosar de evaziune fiscala, spalare de bani si constituirea unui grup infractional", subliniaza ministerul.

Contractele si zecile de acte aditionale pe care firma in cauza le-a incheiat cu RAAN, in perioada 2009 - 2012, sunt in atentia DIICOT. Directori ai regiei sunt cercetati penal pentru abuz in serciviu si pentru prejudicierea societatii cu peste 23 milioane de lei.

"Iar aceste fapte sunt o mica parte din neregulile constatate, de exemplu, de Curtea de Conturi in rapoartele sale. In mod firesc, administratorul judiciar ar fi trebuit sa denunte astfel de contracte. Acest lucru nu s-a intamplat, singura grija a administratorului fiind incasarea onorariului de aproximativ 850.000 de dolari, doar in primul an de insolventa", spun oficialii Ministerului Energiei.

In ceea ce priveste situatia managementul ape grelei pe intreaga perioada de operare a unitatilor 1 - 4 de la CNE Cernavoda, acest lucru este obiectul mai multor consultari intre Ministerul Energiei si Ministerul de Interne - ANRSPS pentru identificarea unei solutii organizatorice si functionale care sa efectueze aceasta operatiune, "cu atat mai mult cu cat aceasta nu se poate desfasura decat cu finantare integral de la bugetul de stat".

In prezent, contractul de depozitare in custodie a cantitatilor de apa grea achizitionate la rezerva de stat incheiat intre ANRSPS si RAAN se precizeaza obligatia RAAN de a depozita si mentine cu titlu gratuit cantitatile de apa grea din rezerva de stat aflate in custodie.

"Deoarece procedura de intrare in faliment a RAAN este suspendata, mai intai de toate, instanta trebuie sa lamureasca situatia juridica a RAAN. Prevederile legislatiei aplicabile in domeniul producerii, utilizarii si preluarii la rezerva de stat a apei grele sunt clare si definesc rolurile institutiilor implicate in acest domeniu, in speta Ministerul Energiei, Administratiea Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale, aflata sub autoritatea Ministerului Afacerilor Interne sau alti operatori cu atributii specifice", se arata in comunicat.

Ministerul Energiei puncteaza si faptul ca date precum cantitatile de apa grea necesare sistemului energetic national, despre depozitarea ei si alte elemente de acest gen sunt clasificate secret de stat si ca regimul lor specific are menirea de a proteja securitatea sistemului energetic.

"Orice speculatie folosind astfel de date este lipsita de temei si poate pune in pericol aspecte importante ale activitatii din zona nucleara. Nu este cazul sa existe ingrijorari in acest domeniu pentru ca s-au luat si se iau toate masurile de protectie, iar cei care isi inchipuie ca rezervele de apa grea sunt tratate cu lejeritate se inseala", concluzioneaza oficialii Ministerului Energiei.

De asemenea, Reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda au fost declarate proiecte prioritare de investitii in sedinta CSAT din 27 mai.

Sursa foto: Mediafax Foto