Operatorul de servicii medicale Medsana a investit 600.000 de euro intr-o clinica de medicina materno-fetala si fertilizare in vitro, parte a unei colaborari intre Athens Medical Group, compania-mama din Grecia, si Genesis Athens. Medsana ajunge astfel la patru clinici pe plan local, numar pe care vor sa il dubleze in urmatorii trei ani, a declarat Vassili Apostolopoulos, CEO-ul Athens Medical Group.

„Nu am fost foarte activi in ultimii ani pe piata romaneasca, in mare parte din cauza crizei economice care a lovit atat Grecia, cat si Romania, dar acum vom incepe o noua serie de investitii in Romania. Strategia noastra este sa ne adresam anumitor nise si specializari care in prezent nu sunt acoperite corespunzator. Clinica de ginecologie si fertilizare in vitro este un astfel de exemplu”, spune Apostolopoulos.

Odata cu acoperirea nisei de medicina materno-fetala si FIV (fertilizare in vitro), grecii de la Athens Medical Group vor sa promoveze turismul medical in Romania, dupa modelul din Grecia, un fenomen in continua crestere. „Cred ca este o problema a femeilor de pretutindeni, nu doar a Romaniei. 15% din cuplurile din lumea intreaga sufera de infertilitate. Grecia s-a confruntat cu mari probleme in acest sens. In 1994, am infiintat grupul nostru pentru ca foarte multi greci pleacau in strainatate pentru tratament. Nu numai ca am reusit sa stopam acest fenomen, dar l-am inversat: acum oamenii vin in Grecia sa se trateze pentru infertilitate”, spune Apostolopoulos.

In prezent, romanii urmeaza asemenea tratamente in afara tarii, in Ungaria, Turcia si Grecia. „Conceptul din Grecia se poate aplica si in Romania. Cred ca este important pentru romani sa nu mai calatoareasca pentru aceste servicii si, mai mult, Romania are poate atrage acum clienti din tarile vecine si isi poate dezvolta propriul sector al turismului medical”, spune CEO-ul Athens Medical Group.

In Grecia, grupul elen a investit masiv in conceptul de turism medical, in prezent avand opt spitale, cu o capacitate de 1.200 de paturi: „Investitia se ridica la aproximativ 130 milioane euro. Pentru moment, in Romania nu planuim sa investim o suma atat de mare, dar treptat putem dezvolta aceasta piata”, a mai spus Apostolopoulos.

Dublarea cifrei de afaceri si a numarului de clinici in trei ani

Grupul Medsana a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 4,4 milioane de euro, iar pentru 2016, grecii estimeaza o crestere de cel putin 20%. Strategia grupului elen vizeaza dublarea atat a cifrei de afaceri, cat si a numarului de clinici in urmatorii trei ani.

“In 2009, am dorit sa ne extindem si sa includem un spital in portofoliu, am vrut sa achizitionam Euroclinic, am negociat cu detinatorii institutiei, dar in final s-au decis sa-l pastreze. Tot atunci a urmat criza economica greceasca si am decis sa ne concentram atentia si resursele in Grecia. In prezent, grupul progreseaza, de aceea consideram ca a venit momentul sa ne extindem mai mult in Romania. Chiar daca piata a crescut, scopul nostru nu este cantitatea, numarul de clinici, ci mai degraba calitatea serviciilor oferite”, a mai spus Apostolopoulos.

De asemenea, pentrul anul viitor grecii planuiesc sa deschida o alta clinica in Romania, specializata de asemenea pe servicii medicale nisate. Locatia vizata este Bucuresti, dar nu exclud nici varianta provinciei, desi admit ca in afara capitalei au dificultati in a gasi personalul medical si colaboratorii doriti.

Pe langa Romania, o alta tara vizata de compania elena este Libia, unde planuieste sa deschida o clinica dupa ce peste 3.000 de pacienti au fost tratati in timpul razboiului civil.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri