"Trebuie sa fim realisti ca in momentul in care economia incepe sa isi revina cei din sfera politica vor incepe sa spuna: «S-a terminat cu criza, hai sa o lasam mai moale cu reformele»", au afirmat surse apropiate discutiilor dintre autoritati si delegatia FMI, citate de Mediafax.

Anul viitor vor avea loc atat alegeri locale, cat si parlamentare.

FMI cere autoritatilor sa accelereze procesul prin care vor fi stabilite ce actiuni trebuie luate in ceea ce priveste companiile de stat, respectiv privatizarea, inchiderea sau restructurarea acestora.

Citeste si:

Discutiile cu delegatia FMI se vor axa pe 18 companii.

O misiune comuna a FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale se afla la Bucuresti, in perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.

Noul acord de tip preventiv, incheiat la finele lunii martie pentru doi ani, are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are Romania la FMI. Acordul va fi insotit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala.