Ministerul Finantelor a elaborat mai multe scenarii privind modificarea Codului Fiscal, pentru cresterea veniturilor bugetare la peste 30% din PIB.
In esenta exista doua variante, taxe sau deficite mai mari, a precizat ieri ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. "Jocul taxelor este pentru un punct procentual din PIB. Din punctul meu de vedere, a ne invarti in continuare in acest joc - care este cea mai buna taxa, nu este o solutie, intrucat ar trebui sa avem treburi mai importante pentru a putea sta de vorba de venituri de 33-34% din PIB", a afirmat Vladescu.

Cinci scenarii pregatite

Vladescu a aratat ca ministerul a elaborat patru-cinci scenarii de modificare a Codului Fiscal, care prevad fie majorarea TVA cu trei puncte procentuale, fie o solutie mixta, de crestere a TVA si a cotei unice, dar si variante care includ mentinerea celor doua impozite principale la nivelul actual. In opinia oficialului MFP, decizia politica se va putea traduce in taxe mai mari sau deficite bugetare mai mari.

Vladescu nu isi face probleme privind relatia cu Fondul Monetar International, care a apreciat ca nerealista tinta de deficit bugetar pentru acest an. Ministrul a aratat ca Romania a intrat intr-o noua faza de colaborare cu institutia financiara internationala. Oficialul MFP nu a dorit sa precizeze care este varianta agreata in mod personal, dar a aratat ca orice solutie trebuie sa aiba un impact pe termen de trei-cinci ani si sa permita Romaniei sa realizeze venituri bugetare de cel putin 30% din PIB.

TVA, acelasi pentru toate produsele

In ceea ce priveste cota redusa de TVA pentru anumite produse, ministrul Finantelor a precizat ca nu este partizanul unei asemenea forme de impozitare. Totusi, Vladescu s-a aratat mai aproape de varianta introducerii in sistemul de impozitare a unor noi piete, sustinand in principal nevoia de a aduce agricultura in sistemul de taxare. "Faptul ca nu taxam agricultura este cea mai mare anomalie", a spus Vladescu.

Ministrul sustine ca toate scenariile privind modificarile Codului Fiscal au fost prezentate si bancii centrale, dar a mentionat ca nu a avut inca un raspuns de la reprezentantii BNR. O serie de experti ai Comisiei Europene au recomandat Romaniei sa majoreze, anul viitor, una dintre cele doua taxe principale, TVA sau cota unica de impozitare. La sfarsitul lunii februarie, comisarul european pentru Afaceri Economice si Financiare, Joaquin Almunia, a declarat, la Bucuresti, ca reducerea impozitelor nu a fost o masura buna. El a apreciat ca Romania va avea dificultati daca nivelul de colectare si cel al taxelor nu vor fi puse in acord cu necesarul de venituri la buget.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri