Jiru si-a inceput cariera la Banca Nationala a Romaniei, unde a ocupat pozitia de director executiv al Departamentului de administrare a rezervelor internationale, iar din 1998 a alternat intre functii publice si pozitii de conducere in mediul privat.

Plecat in 1998 la BNP Dresdner Bank Romania ca director al trezoreriei bancii, Jiru este numit in anul 2000 vicepresedinte la CEC Bank, de unde pleaca un an mai tarziu la Ministerul Finantelor, pentru a conduce Trezoreria statului.

La putin timp dupa venirea in MFP, Jiru trece din pozitia de director general al Trezoreriei in cea de secretar de stat responsabil cu Trezoreria, unde ramane pana aproape de finalul mandatului fostului ministru Mihai Tanasescu.

In toamna lui 2004 va fi numit din nou la conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni, de aceasta data ca presedinte al bancii, dar este inlocuit de Eugen Radulescu cateva luni mai tarziu (martie 2005), dupa instaurarea guvernului condus de liberalul Calin Popescu Tariceanu.

Ulterior, Jiru a fost consultant al companiei Energy Holding, iar in toamna lui 2007 presedinte al fondului de pensii MKB Romexterra, care la cateva luni a iesit de pe piata.

Citeste si:

Avand la CV o serie lunga de cursuri de pregatire la unele dintre cele mai importante banci internationale, precum si o experienta de sapte ani in Banca Nationala a Romaniei, Enache Jiru este considerat unul dintre cei mai bine pregatiti bancheri si trezorieri de pe piata, iar in ultimii ani numele sau a fost vehiculat adesea atat pentru pozitii de conducere in institutii de credit, cat si pentru functii publice.

Pana la ora transmiterii acestei stiri Enache Jiru nu a putut fi contactat.

Actualul secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice coordonator al Trezoreriei statului, Cristian Sporis, se va intoarce in august la Raiffeisen Bank, unde va prelua pozitia de vicepresedinte responsabil cu divizia corporate a bancii, detinuta pana la jumatatea anului de Marinel Burduja.

Foto: agrepress