Potrivit estimarilor, pana in 2020 aproximativ 7% din productia de energie va fi produsa din surse regenerabile, iar pana in 2030 ponderea ar putea sa ajunga la 10%.

“Vom ajunge la un punct cand combustibilii conventionali vor incepe sa se imputineze si, in plus, mai trebuie sa tinem cont si de preocuparea publica in ceea ce priveste impactul asupra climei”, apreciaza Aldred.

El a explicat ca inlocuirea combustibilului conventional este foarta scumpa, ceea ce inseamna ca acest proces se va face in timp. Insa, deocamdata, guvernele se preocupa la nivel global de gasirea unui echilibru intre conventional si alte tipuri de energie.

“Romania face in aceasta privinta incursiuni foarte importante, fiind un exemplu grozav in segmentul energiei eoliene”, a declarat specialistul Citi.

Potrivit lui Aldred, energia este o componenta importanta a societatii, dar urbanizarea este un megatrend care preocupa atat Citigroup, cat si alte institutii globale.

“Din ce in ce mai multi oameni locuiesc in orase, iar pana in 2030 estimarile arata ca 60% din populatia globului va locui in orase. Pe masura ce populatia se va muta in orase, acestea vor avea nevoie de foarte multa energie. Prin urmare, energia este un aspect foarte important al societatii, iar fara energie orasele se vor sugruma”, sustine David Aldred.

Citeste si:

El este convins ca investitiile in petrol, gaze si sectorul chimic vor continua sa creasca in urmatorii ani, avand in vedere ca urbanziarea va deveni driver-ul principal, capacitatea urmand sa se dubleze in urmatorii 20 de ani.

“Cu siguranta ca in urmatorii 50 de ani investitiile in sectoarele conventionale vor continua sa creasca, dar trebuie sa gasim acel echilibru intre combustibilul clasic si cel alternativ”, a concluzionat Aldred.

Ce se va intampla cu energia nucleara?

Dupa dezastrul de la Fukushima, au aparut numeroase declaratii publice, mai ales in Europa de Vest, in favoarea reducerii acestui tip de energie, iar cateva state au decis sa nu mai investeasca deloc in aceasta directie.

“Alternative la energia nucleara trebuie sa fie gasite. Dupa dezastrul de la Fukushima investitorii se intreaba daca aceasta mai este o directie corecta in care sa mearga”, apreciaza Aldred.

Totusi, el subliniaza ca energia solara nu este inca in pozitia de a inlocui capacitatea care poate fi generata de energia atomica.

“Trebuie sa vedem care este strategia corecta. Dar aceasta decizie este luata intr-un moment de incertitudine economica si intr-o perioada in care bugetele la nivel global pentru investitii sunt mai mici”, avertizeaza specialistul Citi. In acelasi timp, “este un moment crucial pentru guverne pentru a defini noua generatie de energie”.

Poate Romania sa devina un hub energetic in Marea Neagra?

David Aldred considera ca este o perioada foarte interesanta pentru regiune, nu doar pentru Romania si se observa o activitate semnificativa de investitii in regiunea Marii Negre.

“Cred ca exista oportunitatea pentru ca Romania sa se pozitioneze drept tara care are experienta in acest sector. Este o buna platforma si Romania este intr-o pozitie buna sa profite, avand forta de munca experimentata. Romania este bine pozitionata geografic, are experienta si o istorie in acest sector”, apreciaza Aldred.