"Asociatia noastra a notificat DG Competition, aratand intentia Guvernului de implementa masuri cu un caracter distorsionant pentru piata de energie electrica. Urmare a notificarii, DG Competition a informat asociatia, in data de 13 iunie, ca s-a demarat o procedura preliminara de investigare a masurilor continute in actul normativ propus de Guvern", se arata intr-un comunicat al RPIA (Romanian Photovoltaic Industry Association).

Asociatia mentioneaza ca in prezent analizeaza toate caile legale disponibile la nivel national si international pentru stoparea ordonantei de urgenta, prin care este amanata acordarea unor certificate verzi catre investitorii in microhidrocentrale, centrale eoliene si fotovoltaice, potrivit Mediafax.

Reprezentantii asociatiei apreciaza ca masurile din acest act normativ sunt "neclare, abuzive si neconstitutionale", blocand in totalitate sectorul de energie regenerabila din Romania.

"Nu numai investitorii, ci si consumatorii finali sunt prejudiciati. Desi acestora din urma li s-a creat impresia utopica a protectiei ce le va fi asigurata prin masurile anticipate, in realitate prevederile adoptate distorsioneaza piata de energie electrica in general, prin introducerea de exceptii, restrictii, prevederi confuze si retroactive", se mentioneaza in comunicat.

Ordonanta de urgenta, adoptata la inceputul lunii iunie, prevede printre altele amanarea, in perioada 1 iulie 2013-1 ianuarie 2018, a unui numar certificate verzi, in functie de tehnologia folosita la producerea electricitatii.

Astfel, energia eoliana va primi, in perioada respectiva, un certificat verde, in loc de doua, iar energia fotovoltaica va primi patru in loc de sase.

Microhidrocentralele noi vor primi 2 certificate verzi, in loc de trei. Certificatele verzi vor putea fi recuperate de catre investitorii in energie hidro si solara din 1 aprilie 2017, esalonat, pana in 31 decembrie 2020. Producatorii de energie eoliana vor avea dreptul sa isi recupereze certificatele din 1 ianaurie 2018.

Citeste si:

Totodata, energia produsa in centrale fotovoltaice situate pe terenuri agricole nu mai primesc certificate verzi. De asemenea, producatorii de energie regenerabila nu vor primi certificate pentru energia produsa peste nivelul comunicat de catre operatorul sistemului national de transport Transelectrica.

Alta prevedere ii obliga pe producatorii de energie alternativa ca comercializeze certificatele verzi doar prin intermediul operatorului pietei de energie electrica.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat in luna mai ca oficialii Comisiei Europene au fost, "in mare", de acord cu propunerile Romaniei privind modificarea legislatiei in sectorul productiei energiei regenerabile.

Reprezentantii mai multor companii si asociatii din domeniu au contestat propunerile Guvernului, inainte si dupa adoptarea ordonantei de urgenta, si au anuntat ca efectul va fi reducerea semnificativa a investitiilor in domeniu, in timp ce consumatorii mari de energie au salutat modificarile, intrucat ponderea prea mare a energiei verzi in consum produce costuri ridicate.

Astfel, Asociatia Romana pentru Energie Eoliana anunta la 5 iunie ca modificarea legislatiei este ilegala, fiind incalcate directivele europene, iar contribuabilii ar putea plati pagube de sute milioane euro daca statul va pierde litigiile.

Totodata, reprezentantii Asociatiei Romane a Industriei Fotovoltaice au aratat in martie ca daca guvernul va modifica schema de sprijin pentru productia energiei regenerabile investitorii nu vor mai aduce in tara patru miliarde de euro, bani care "asteapta la granite".

Asociatia Romana a Industriei Fotovoltaice reuneste companii precum EDP Renewables (Spania), Martifer (Portugalia) si Monsson, detinuta de omul de afaceri Emanuel Muntmark.