Ritmul de contractare a fondurilor SAPARD trebuie imbunatatit pentru ca Romania sa poata absorbi integral sumele alocate de UE. Aceasta intrucat pentru moment nu se intrevede posibilitatea prelungirii termenelor, a declarat luni Mihail Dumitru, reprezentant al Delegatiei Comisiei Europene in Romania, citat de Mediafax. Declaratia vine pe fondul numarului mare de sesizari trimise de forurile europene in sensul accelerarii si eficientizarii absorbtiei fondurilor destinate agriculturii.

"Exista resurse de finantare care se consuma cu oarecare greutate. Rata de depunere a cererilor este destul de mare in ultima vreme, insa ritmul este mai redus la contractare'', a mai precizat Dumitru, la a doua editie a Profinn, targ national de proiecte de finantare si idei de afaceri pentru industria agroalimentara, organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei. El a mai precizat ca Romania trebuie sa contracteze pana la sfarsitul anului circa 710 milioane de euro si sa efectueze plati in valoare de 622 milioane de euro, respectiv plati de 972 milioane euro pana in 2008, termenul pana la care mai pot fi efectuate plati.

Exceptie la intarziere

In ceea ce priveste o posibila prelungire a perioadei de efectuare a platilor, dar si a contractarii fondurilor, in cazul in care Romania va avea intarzieri, Dumitru afirma ca pentru moment nu se intrevede o astfel de posibilitate. "Au fost unele discutii cu reprezentantii UE, insa fara rezultate. Modificarea termenului este un proces destul de complex si foarte greu de realizat'', a spus Dumitru.

In acelasi timp, el a precizat ca pentru unitatile din industria agroalimentara care au intocmit programe de modernizare si care au inregistrat unele intarzieri in realizarea acestora, din motive bine intemeiate, este posibila obtinerea din partea UE a unei perioade de tranzitie. Dumitru a mai afirmat ca se va face o lista cu unitatile respective in partea a doua a anului, care va fi inaintata UE in vederea obtinerii unor termene suplimentare pentru finalizarea programelor de modernizare.

Pensiuni la mare cautare

Calin Nutu, director de comunicare la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, spune ca pana la finele lunii mai au fost consumati aproape 70% din cei 622 de milioane de euro pe care suntem obligati sa ii derulam anul acesta. "Pe luna se contracteaza cam 40 milioane de euro, ritm ce ne incredinteaza ca vom reusi sa consumam fondurile pana la sfarsitul acestui an", ne-a declarat reprezentantul APDRP. Investitiile in exploatatiile agricole - achizitia de utilaje, infiintarea de ferme agricole (corespunzatoare masurii 3.1), dezvoltarea turismului rural - in special construirea de pensiuni (masura 3.4) si proiectele in industria agroalimentara - abatoarele de procesare a carnii au fost cele mai accesate proiecte prin programul SAPARD.

Insa micii investitori interesati in continuare de ridicarea de pensiuni se pare ca vor trebui sa astepte noi alocari din partea Uniunii Europene, care vor fi realizate odata ce fondurile corespunzatoare acestui an vor fi consumate. "Estimam ca bugetul destinat masurii 3.4 va fi consumat in intregime in luna iunie, intrucat pana acum a fost unul dintre cele mai accesate proiecte", ne-a mai precizat reprezentantul APDRP.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri