Problemele celei mai mari economii din zona euro le reflecta pe cele ale tuturor statelor din uniunea monetara, unde cresterea economica este deja aproape nula.

Bundesbank avertizeaza, in raportul sau lunar, ca performantele economiei germane nu se vor imbunatati, aceasta urmand sa incheie anul intr-o nota modesta.

In trimestrul al doilea, PIB-ul german s-a contractat cu 0,2%, astfel ca daca declinul a continuat in trimestrul al treilea, atunci economia este in recesiune.

Perspectiva ultimului trimestru al anului va fi la fel de modesta!

"Rezultatul economic din trimestrul al treilea ar trebui sa fie la nivelul celui precedent, sau usor mai bun. Luand in considerare comenzile scazute si pesimismul in randul companiilor, perspectiva ultimului trimestru al anului va fi la fel de modesta", se arata in raportul Bundesbank.

Citeste si:

Performantele slabe ale economiei germane, considerata pana nu demult bastionul cresterii din regiune, reflecta evolutia celorlalte doua economii mari din zona euro, Franta si Italia. Economia franceza a stagnat in trimestrul al doilea, iar cea italiana a reintrat in recesiune.
Incetinirea activitatilor economice in Germania ar putea sa inmulteasca apelurile pentru cresterea investitiilor.

"Principalul motor de crestere din zona euro, afectat de disputa cu Putin si alte socuri care au redus increderea, a stagnat", a declarat Holger Schmieding, economist la Berenberg Bank.

El a adaugat ca slabiciunea economiei germane este probabil sa se rasfranga si in alte parti ale zonei euro.