Conform negocierilor cu Uniunea Europeana, Romania are dreptul sa realizeze trei milioane de tone de lapte, urmand sa primeasca o suplimentare cu 188.000 de tone, in 2009.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a solicitat Comisiei Europene (CE) suplimentarea cotei din acest an, deoarece solicitarile primite din partea investitorilor s-au dovedit mai mari fata de cantitatea de lapte disponibila.

"Pentru a rezolva problema investitorilor ramasi fara cota, avem doua variante. Pe de o parte, suplimentarea cotei cu 188.000 de tone, din dreptul alocat pentru 2009, pe de alta parte transfer de cota de la vanzari directe la livrari la fabrica", a declarat, miercuri, pentru NewsIn, subsecretarul de stat in MADR, Dacian Ciolos.

Acesta a precizat ca in ambele situatii, Romania trebuie sa primeasca acordul CE.

Citeste si:

"Comisia si-a exprimat acordul de principiu cu privire la cererea Romaniei de suplimentare a cotei de lapte si va propune Consiliului dezbaterea acestei solicitari. De asemenea, varianta de transfer de cota a fost sustinuta. Toate aceste propuneri urmeaza sa fie discutate, in perioada urmatoare, in cadrul Comitetului de Gestiune al CE, in vederea adoptarii unei decizii", a spus Ciolos.

In asteptarea deciziei CE de suplimentare a cotei, reprezentantii MADR intentioneaza sa modifice metodologia de acordare a cotei, prin oprirea a 30 % din cantitate la vanzarea cotei, spre deosebire de retinerea de 2 % prevazuta in prezent. Cantitatea rezultata ar urma sa ajunga la rezerva nationala si sa fie distribuita ulterior investitorilor.

Conform negocierilor cu Uniunea Europeana, Romania are dreptul sa realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, iar daca depaseste cota, va fi penalizata si va plati o taxa de 278,3 euro pentru fiecare tona de lapte realizata peste cota. in egala masura, in cazul in care cantitatea de lapte produsa este mai mica decat cota, Romaniei i se va diminua cota de lapte pentru urmatorii ani.