Încă un incident nefericit pentru Boeing, companie intens criticată în ultimele luni, s-a produs în SUA. Un avion de linie United Airlines cu destinația Japonia a aterizat de urgență la Los Angeles, după ce a pierdut o roată în timp ce decola din San Francisco, relatează Euronews.

Anterior, Boeing a fost criticată pentru incidentul zborului Alaska Airlines, când o aeeronavă a rămas fără una dintre uși în timpul zborului, iar la puțin timp după aceea, motorul unui model 747 deținut de Atlas Air a luat foc tot în timpul zborului.

În urma celui mai recent incident, imaginile au ajuns rapid pe internet, iar videoclipul arată că avionul pierde una dintre cele șase anvelope de pe ansamblul trenului de aterizare principal din partea stângă la câteva secunde după ce a părăsit solul.

Anvelopa a aterizat într-o parcare a angajaților de pe Aeroportul Internațional San Francisco, unde s-a izbit de o mașină și rupt și un gard înainte de a se opri.

Zborul transporta 235 de pasageri și un echipaj de 14 persoane. Din fericire, nu au fost raportate răniți, iar aeronava Boeing 777 a aterizat în siguranță și s-a oprit la aproximativ două treimi din drum pe o pistă, după care a fost remorcat.

Avioanele Boeing 777 au șase anvelope pe fiecare dintre cele două trenuri de aterizare principale. United a spus că avionul, construit în 2002, a fost proiectat să aterizeze în siguranță cu anvelopele lipsă sau deteriorate.

Experții în aviație au spus că pierderea anvelopelor avioanelor este un eveniment rar și nu indică o problemă mai mare de siguranță sau o problemă creată de producător.

Administrația Federală a Aviației urmează să investigheze incidentul.

Sursa foto: Captură video / YouTube

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri