Ambasada Ucrainei în România face apel la cetăţeni să nu filmeze şi să nu disemineze pe reţelele de socializare şi în mass-media filmuleţe privind dronele ruseşti care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre.

"Rusia continuă să terorizeze populaţia paşnică ucraineană şi să atace infrastructura civilă a Ucrainei. În special, în noaptea spre 16 august, trupele ocupaţionale ruse au atacat din nou regiunea Odesa, vizând infrastructura porturilor dunărene. În urma loviturilor inamice, şapte persoane au fost rănite, depozite şi silozuri de cereale au fost avariate. Aceasta confirmă încă o dată abuzul cinic al dreptului internaţional umanitar de către agresorul rus, dorinţa lui de a submina securitatea alimentară mondială, punând în pericol furnizarea de produse agricole ucrainene celor aflaţi în nevoie. Cu regret, astăzi, observăm o diseminare pe reţelele de socializare şi în unele mass-media a unor filmuleţe privind dronele care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene. În condiţiile actuale de agresiune rusă, astfel de filmuleţe reprezintă o ameninţare nu numai la adresa siguranţei funcţionării porturilor dunărene, ci şi direct pentru populaţia civilă care locuieşte în această regiune", se arată într-un comunicat al Ambasadei Ucrainei în România transmis miercuri.

Potrivit misiunii diplomatice, "agresorul rus monitorizează activ internetul şi, primind informaţii suplimentare, îşi ajustează atacurile".

"Facem apel la toţi să nu filmeze şi să nu disemineze astfel de video pe reţelele de socializare şi în mass-media, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre", se transmite în comunicat.

Sursa foto: Оперативне командування "Південь"/Operational Command “South”

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri