In jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,5755 - 4,5780 lei/euro, nivel similar cu cel de la aceeasi ora de luni.

In debut, bancile cotau euro la 4,5750 - 4,5780 lei, iar in prima ora de tranzactionare cursul a coborat usor, la 4,5710 - 4,5740 lei/euro.

Ulterior, cotatiile au urcat treptat pana la un maxim de 4,5790 lei/euro, iar dealerii spun ca ordinele de cumparare de euro au venit atat de la jucatori straini, cat si de la locali.

Potrivit dealerilor, dupa acest maxim au aparut in piata ordine de vanzare de valuta, cel mai probabil interventii indirecte din partea BNR, iar cursul a revenit spre 4,57 lei/euro.

Rreferinta BNR a urcat foarte usor marti, de la 4,5687 lei/euro la 4,5693 lei/euro.

Citeste si:

Leul s-a apreciat insa in raport cu dolarul, iar referinta a coborat cu 1,05 bani, de la 3,5248 lei/dolar la 3,5143 lei/dolar.
In acelasi timp, cursul oficial leul/franc elvetian a crescut foarte usor, de la 3,7794 lei/franc la 3,7799 lei/franc.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile practicate marti de banci pentru depozitele plasate (ROBID) si atrase (ROBOR) cu scadenta la o zi erau apropiate de cele de luni, respectiv la 5,13 - 5,63% pe an. Totodata, randamentele pentru depozitele cu scadenta la o saptamana au stationat si ele, la 5,2 - 5,7% pe an.