Profitul s-a consolidat in al treilea trimestru, inregistrand o crestere cu 5 milioane lei comparativ cu sfarsitul primelor sase luni. Profitul brut a ajuns, astfel, la 16,9 milioane lei (3,8 milioane euro), mai mare cu cu 41,3% fata de 30 iunie, iar profitul net a fost de 12 milioane lei (2,7 milioane euro), potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

La finele lunii septembrie, banca inregistra un profit operational de 47 milioane lei (10,6 milioane euro), in crestere cu 67,63% fata de primul semestru.

"Rezultatul inregistrat de banca este aproape de valoarea bugetata pentru intreg anul 2012, iar activitatea de creditare a persoanelor juridice s-a dublat fata de aceeasi perioada din 2011. Suntem optimisti in ceea ce priveste perioada urmatoare. Ne dorim sa ne mentinem trendul de crestere pe toate liniile de business", a declarat, in comunicat, directorul general adjunct al bancii, George Ciobanasu.

Rezultatul brut prognozat pentru intreg anul 2012 este de 17 milioane lei.

Incepand cu 1 ianuarie 2012, Banca Comerciala Carpatica intocmeste situatiile financiare conform Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS). Banca nu a prezentat si rezultatele financiare in format IFRS pentru primele noua luni ale anului trecut.

Activitatea de creditare a continuat trendul ascendent, astfel, creditele noi acordate persoanelor juridice s-au dublat, de la 210,1 milioane lei in primele noua luni ale anului trecut, la 436,7 milioane lei credite acordate perioada ianuarie-septembrie din acest an.

Ponderea creditelor noi in lei acordate in primele noua luni din 2012 este de 64%, comparativ cu 56% in perioada similara a anului precedent.

Creditele noi acordate persoanelor fizice au crescut cu 27,51%, de la 36,81 milioane lei pana la 30 septembrie 2011, la 46,9 milioane lei la finele celui de-al treilea trimestru din 2012.

Soldul net al creditelor a ajuns la 1,223 miliarde lei la finele lunii septembrie, in crestere cu 15,2% fata de valoarea inregistrata la sfarsitul anului trecut, de 1,061 miliarde lei.

Citeste si:

Depozitele atrase de la clientela nebancara au avansat in primele noua luni ale exercitiului financiar 2012 pana la 2,266 miliarde lei, respectiv cu 4,34% fata de inceputul anului.

Activele totale au crescut cu 11,24% in primele noua luni, la 4,305 miliarde lei.

Totusi, activele sunt cu 17,87% sub nivelul de la finalul primului semestru, de 5,242 miliarde lei, scaderea din al treilea trimestru fiind cauzata in principal de diminuarea detinerilor de titluri de stat, concomitent cu scaderea datoriilor financiare.

Solvabilitatea bancii era de 11,17%, iar raportul credite/depozite de 0,5995.

"Strategia pentru 2010-2012 a avut in vedere implementarea unui nou model operational si de business. Urmare a adoptarii acestei strategii, rezultatele obtinute in trimestrul III continua trendul ascendent. Banca a finalizat in 2011 implementarea proceselor de centralizare a operatiunilor de back-office si optimizare a structurii retelei de unitati, proces inceput in 2010 prin centralizarea deciziilor de aprobare si administrare a creditelor. Totodata banca a implementat o noua metodologie de creditare si administrare a riscurilor incepand cu anul 2010, metodologie adaptata contextului economic actual", se mai arata in comunicat.

In primele noua luni, banca a continuat procesul de eficientizare a unitatilor si de redimensionare a retelei, astfel ca la finele lunii septembrie avea 148 unitati (fata de 152 la finele primului semestru si 155 la finele anului trecut), din care 57 de sucursale, 71 agentii si 20 puncte de lucru.

Banca are un capital social de 314,6 milioane lei, divizat in 3,146 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Carpatica este controlata de omul de afaceri Ilie Carabulea, care detine indirect aproape 46% din actiuni. In nume propriu el controleaza 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%. Carabulea a fost condamnat in aprilie la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, pentru dare de mita, iar la inceputul lunii octombrie a fost eliberat conditionat.

Unul dintre partenerii de afaceri ai acestuia, Corneliu Tanase, are 11,22% din actiuni. Totodata, fiul unui fost partener de afaceri al lui Carabulea, Alin Albu, detine un pachet de sub 5% din actiuni. In actionariat se afla, printre altii, persoanele fizice Antonio Gian Olivo - 4,81% si Lucio Olivo - 5,79%, potrivit celor mai recente raportari transmise Bursei.

Actiunile bancii au inchis sedinta bursiera de marti in scadere cu 3,31%, la 0,035 lei. La acest pret, capitalizarea bursiera a Carpatica este de 110,1 milioane lei (24,3 milioane euro).