Raiffeisen Bank a inregistrat un profit net de 88 de milioane euro la finalul anului 2012, in scadere 8,4% fata de rezultatul obtinut in anul precedent, iar rata creditelor neperformante a urcat de la 6,4% la 7,2%, a anuntat miercuri banca austriaca.
In anul 2011 banca a obtinut un profit net de 96 milioane de euro, potrivit Mediafax.

Valoarea totala a activelor Raiffeisen Bank era de 5,31 miliarde euro la sfarsitul anului trecut, in scadere cu 4% fata de finele lui 2011. Volumul total al creditelor s-a plasat la 3,52 miliarde euro, fata de 3,53 miliarde de euro la finalul anului 2011.

Raportul credite/depozite a crescut la 92%, in timp ce la finalul anului 2011 era de 89%.

"Sunt foarte multumit ca am incheiat inca un an cu rezultate foarte bune, proband soliditatea modelului nostru de business, in conditii economice dificile deja de ani buni. Dimensiunea bancii, imbunatatirea permanenta a eficientei si cresterea continua a calitatii activitatii ne-au permis sa ne pastram si sa ne diversificam baza de venituri in 2012. Controlul strict al costurilor si cresterea eficientei vor continua sa fie prioritatile noastre in 2013, dar ceea ce ne dorim in primul rand este ca experienta clientilor in interactiunea cu banca sa fie una excelenta", a spus Steven van Groningen, presedinte si CEO al Raiffeisen Bank.

Cheltuielile nete cu provizioanele au crescut in 2012 pana la un nivel de 78 de milioane de euro, in timp ce in 2011 au fost de 48 milioane euro, in conditiile in care evolutia economiei nu pare a fi pe un trend crescator.

Rata creditelor neperformante a urcat fata de sfarsitul anului 2011, de la 6,4% la 7,2%, iar rata de acoperire a imprumuturilor neperformante cu provizioane a crescut la 75%, de la 73%, ca urmare a politicii prudente a bancii in ceea ce priveste riscul.

Totodata, raportul cost/venituri a ajuns la 59%, fata de 63% la finele anului 2011.

Anul trecut, Raiffeisen Bank a reusit cresterea bazei de clienti cu 60.000. Banca are aproximativ 2 milioane de clienti persoane fizice, 105.000 IMM-uri si 7.500 de companii. La finalul anului 2012, reteaua Raiffeisen Bank numara 525 de unitati (543 in 2011), o retea de peste 1.100 de ATM-uri si aproximativ 11.000 de EPOS-uri.

La 31 decembrie 2012, Raiffeisen Bank avea 5.361 de angajati, fata de 5.911 in 2011.

Grupul austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) detine 99,49% din actiunile Raiffeisen Bank.

Rezultatele financiare preliminate ale celor 40 de institutii de credit de pe piata romaneasca indica pierderi cumulate record, de 2,12 miliarde lei, pentru anul trecut, aproape triple fata de 2011.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri