Leul s-a depreciat miercuri cu 0,23% fata de euro, pana la un curs de 4,4179 lei/euro, dupa ce parlamentul cipriot a respins taxa pe depozitele bancare. Ce spun analistii despre evolutia viitoare a cursului.
Daca masura ar fi trecut de legislativul din insula Afroditei, atunci Cipru ar fi primit un pachet de imprumuturi de 10 miliarde euro de la statele din zona euro, la care s-ar fi adaugat fonduri de 5,8 miliarde euro obtinute din taxarea depozitelor.

In cazul in care Cipru nu va gasi alte surse de finantare, atunci s-ar putea sa asistam la prima iesire a unei tari din zona euro, iar efectele asupra leului vor fi negative.

Cu toate acestea, analistii considera ca amplitudinea cu care s-a depreciat leul nu mai este asa de mare ca in anii trecuti, ceea ce inseamna ca perceptia la risc a Romaniei a scazut.

“Totusi, nu exista motive fundamentale de apreciere a leului fata de euro, avand in vedere ca Romania trebuie sa ramburseze imprumutul catre FMI si nici nu sunt motive de intrare a capitalului strain in tara”, a explicat Andrei Radulescu, analist al Broker Cluj.

In plus, scenariul de baza al BCR din acest moment arata ca Ciprul va ramane in zona euro, dar instabilitatea se va mentine o perioada pe pietele financiare internationale.

Totodata, BNR ar putea limita din nou lichiditatea furnizata bancilor comerciale in cadrul licitatiilor repo saptamanale pentru a atenua presiunile de depreciere asupra cursului de schimb.

Ne asteptam la variatii destul de ample ale cursului de schimb in intervalul 4,4 – 4,5 pe termen foarte scurt scurt si in intervalul 4,25 – 4,65 pe un orizont de un an. In schimb, dobanzile la lei vor fi mai stabile, inclusiv in contextul in care creditarea neguvernamentala se va muta treptat pe componenta de lei iar clientii au nevoie de o predictibilitate a costului creditului”, a declarat analistul sef al BCR, Eugen Sinca.

De la declansarea crizei cipriote, leul si-a stabilit un nou prag, de 4,4, deprecierea monedei nationale fiind nesemnificativa, comparativ cu pierderea de peste 1% inregistrata anul trecut cand exista o incertitudine cu privire la formarea unui nou guvern in Grecia.

„Deprecierea leului nu a fost importanta, ceea ce inseamna ca investitorii considera ca efectele crizei din Cipru asupra economiei romanesti sunt reduse. Cu toate acestea, lumea este foarte nervoasa si nu este exclus sa asistam la miscari bruste pe curs in cazul unui anunt nefavorabil din partea Ciprului”, a completat analistul economic, Aurelian Dochia.

Romania trebuie sa profite de situatia din Cipru


Secretarul general al CFA Romania, Adrian Mitroi, spune ca Romania, prin „oaza de stabilitate” pe care o arata, ofera randamente reale cu 1-2 procente in plus investitorilor fata de alte tari europene, astfel ca moneda si activele devin mai atractive.

Efectele pe termen mediu cauzate de criza sunt usor favorabile Romaniei, iar sacrificiile noastre de crestere economica isi arata roadele. Natiunile cum suntem noi, care isi administreaza bugetul national sub semnul austeritatii si a limitarii deficitelor, vor arata mai bine in ochii investitorilor”, a precizat Mitroi.

Totodata, Romania trebuie sa profite de situatia din Cipru si sa puncteze deciziv in fata investitorilor internationali, mizand pe atuurile sale – un deficit bugetar sub 3% din PIB, una dintre cele mai mici datorii publice din Uniunea Europena la 36% din PIB, preturi atractive pentru active precum terenurile agricole sau anumite imobile, forta de munca inalt calificata in inginerie sau oportunitatile majore de dezvoltare a infrastructurii rutiere in partneriat public-privat avantajos pentru ambele parti, a adaugat Eugen Sinca.

“Exemplul unor tari precum Polonia sau Turcia care au reusit sa atraga in fiecare an investitii straine directe de aproape 10 miliarde de euro trebuie sa fie un exemplu pentru Romania”, a declarat analistul sef al BCR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri