In fiecare contract de credit sunt implicate doua parti, iar bancherii care au acordat creditul in franci elvetieni erau cu siguranta constienti de riscul implicat in a imprumuta franci elvetieni oamenilor care aveau venituri in lei, sau in forinti, zloti, kuna sau chiar euro. La momentul respectiv, bancherii au decis ca e un risc ce merita asumat, constienti ca au drept garantie imobilul cumparat de persoana care a luat banii.

Acum a devenit clar faptul ca riscul nu merita sa fie asumat, nici pentru creditor nici pentru debitor. Creditorii din Ungaria si Polonia au fost afectati destul de grav. Cele mai mari probleme au fost in Ungaria, Austria, Polonia si Croatia.

Problemele nu sunt atat de mari in Romania, unde impactul nu a fost nici pe departe de anvergura celui din Ungaria sau Polonia, de exemplu. Potrivit unor estimari locale, in Romania sunt 75.000 de credite ipotecare in franci elvetieni, cu o valoare totala de 9,8 miliarde de lei. Desi venitul mediu a crescut substantial in Romania in ultima perioada, valoarea in lei a francului elvetian s-a dublat fata de anii anteriori crizei financiare.

Multi creditori sunt furiosi pentru ca nu au anticipat acest dezastru financiar, si nu isi dau seama cum ar putea sa isi gestioneze datoriile. Ei cer ajutor de la govern, de la banca nationala, de la oricine, pentru a scapa de aceasta problema. Ce e de facut?

Ar fi dificil de justificat utilizarea banilor publici pentru a ii ajuta pe cei care nu au luat decizii bune legate de creditele ipotecare. Majoritatea celor care au credite ipotecare au folosit alte valute, nu francul elvetian, chiar daca dobanzile erau mai mari. Unii dintre cei care au luat imprumuturi in franci elvetieni au returnat creditul in avans: suma totala datorata a atins cel mai inalt nivel in urma cu aproximativ sase ani. Altii nu au luat credite deloc. De ce ar trebui folosite taxele luate de la acesti oameni pentru a ii sustine pe cei care, cu lipsa de intelepciune, au ales sa mearga mai departe cu riscul imprumuturilor in franci elvetieni?

Un oarecare ajutor de la stat ar fi justificat, ipotetic, daca suma datorata ar fi atat de mare incat sa poata duce la o criza financiara. Dar nu este cazul aici: suma datorata in franci elvetieni reprezinta doar 1,4% din PIB si doar 4,7% din suma totala a creditelor acordate de banci sectorului privat. Ajutorul de la stat ar mai putea fi justificat si ca un mijloc de a reduce saracia, un instrument disponibil atat celor a caror saracie provine din din deciziile financiare proaste cat si celorlalte categorii.

Citeste si:

Aprecierea francului elvetian a adus credite neperformante in portofoliile bancilor. In majoritatea cazurilor, valoarea creditului este acum mai mare decat valoarea proprietatii cu care a fost garantat. Bancile vor trebuie sa suporte o parte din pierderi.

Cu toate acestea, datoria bancilor se refera in primul rand la deponenti, si acestea trebuie sa isi trateze toti debitorii in mod rezonabil, nu numai pe cei cu credite in franci elvetieni. Bancile nu isi pot permite sa stearga pur si simplu o parte din datoriile in franci elvetieni, surplusul adus de cresterea francului.

Totodata, nu ar fi rezonabila sau inteleapta folosirea legii pentru a forta bancile sa converteasca la moneda locala creditele in franci elvetieni, folosind o rata de schimb definita in mod arbitrar, asa cum au actionat autoritatile din Croatia si Ungaria. O astfel de actiune ar ameninta stabilitatea sistemului bancar si interesele deponentilor pentru a favoriza un anume grup de debitori.

Mai mult, nu ar fi deloc o idee buna ca Guvernul si Banca Nationala sa creeze impresia ca oamenii care iau decizii financiare proaste vor fi salvati daca lucrurile nu merg cum trebuie.

Fiecare caz reprezinta o situatie individuala dificila, iar bancile si creditori trebuie sa o gestioneze cat mai bine cu putinta. Cum vor face asta depinde de trasaturile specificie ale fiecarui caz in parte si nu exista solutii simple, potrivite tuturor cazurilor, asa cum a spus in mod clar Mugur Isarescu. Aceasta e abordarea pe care a folosit-o cu intelepciune Polonia. Solutiile negociate individual pot include modificari ale ratelor lunare, care ar putea fi reduse in unele cazuri, fie temporar fie permanent, pentru a acompania prelungiri ale scadentelor, conversia creditelor din franci elvetieni in lei la cursul zilei si poate achizitionarea de optiuni pentru a contracara aprecierei suplimentare ale francului in viitor. In unele cazuri, bancile ar putea fi de accord sa restructureze creditele.

Nu toti debitorii vor putea negocia solutii acceptabile cu bancile. Romania trebuie sa adopte urgent legi ale falimentului personal, care sa fie corecte si rezonabile atat pentru creditor, cat si pentru debitor. Banca Nationala a Romaniei, la randul ei, poate juca un rol important, asigurandu-se ca bancile au comportamente care protejeaza interesele deponentilor, avand grija in acelasi timp sa le ofere bancilor ajutor pentru a gasi mijloacele de a-I ajuta pe debitorii cu probleme sa isi gestioneze datoriile.