ASF a publicat un raport in care sunt evaluate activele si pasivele a 13 companii de asigurare (Balance Sheet Review - BSR), care reprezinta peste 80% din piata de profil. La nivel agregat, cele 13 societati au capitaluri proprii negative dupa ajustari de aproape 5,2 milioane lei, se arata in raport, pentru care au fost utilizate situatiile financiare existente la 30 iunie 2014. Pentru Astra, raportul intocmit pentru ASF a relevat insa un deficit de capital de 1,003 miliarde de lei. De asemenea, alte trei companii au nevoie de capital, respectiv Euroins - 553,48 milioane lei, Carpatica - 410,29 milioane lei si EximAsig - 2,67 milioane lei, scrie Mediafax.

Diferenta de aproximativ 130 milioane de lei dintre deficitul de capitaluri proprii indicat de raportul ASF si necesarul de 871 milioane de lei determinat de societate reazulta din calculul suplimentar al rezervei de riscuri neexpirate fata de prevederile reglementarilor in vigoare, noteaza KPMG.

"Rezultatele evaluarii independente confirma robustetea datelor financiare publicate de Astra si auditate de auditorul statutar, indicand un deficit de capitaluri proprii conform Solvency I similar cu cel deja comunicat de Societate in situatiile financiare la 31 decembrie 2014. Astfel, raportul publicat de ASF indica un deficit de capitaluri proprii de 1.003 milioane lei, fata de 871 milioane lei conform situatiilor financiare auditate la 31 decembrie 2014, diferenta provenind in principal din rezerva de riscuri neexpirate calculata in cadrul exercitiului BSR suplimentar fata de prevederile reglementarilor in vigoare. Legislatia europeana prevede masuri tranzitorii pentru indeplinirea graduala a noilor cerinte de capital conform Solvency II, astfel incat estimam ca intrarea in vigoare a noului regim prudential de la 1 ianuarie 2016 nu este de natura sa afecteze planul de redresare al Astra. Ulterior, este de asteptat ca societatea sa isi poata ajusta politicile de subscriere, programele de reasigurare si modelele interne de gestiune a riscurilor astfel incat sa optimizeze cerintele de capital aplicabile. Aceste aspecte urmeaza sa fie discutate si confirmate cu Autoritatea de Supraveghere in perioada imediat urmatoare", au declarat reprezentantii KPMG Advisory, administratorul special al Astra.

Citeste si:

Evaluarea indica o cerinta de capital de solvabilitate conform regulilor Solvency II de 2,64 miliarde lei la 30 iunie 2014 pentru Astra. "Societatea a facut pasi importanti in vederea alinierii la rigorile regimului de prudentialitate Solvency II, printre acestia numarandu-se si eliminarea unei concentrari semnificative a expunerii la riscul de terorism, in valoare de 2,4 miliarde lei. De asemenea, am luat masuri in sensul consolidarii si extinderii programului de reasigurare prin reducerea limitei de retinere proprie si prin plasarea riscurilor la reasiguratori cu rating cel putin A- acordat de agentii de rating reputabile. Astfel, la 31 decembrie 2014 cerinta de capital de solvabilitate conform Solvency II estimata de societate este de circa 300 milioane lei, indicand nivelul la care ar trebui sa se situeze fondurile proprii ale societatii conform noilor cerinte prudentiale avand in vedere profilul de risc actual. Acesta corespunde unui necesar de fonduri proprii de pana la 1,1 miliarde lei, similar cu necesarul determinat conform Solvency I si avut in vedere in cadrul planului de redresare", au mai declarat reprezentantii KPMG.

In prezent, administratorul special al Astra deruleaza a doua etapa de majorare a capitalului social prevazuta de planul de redresare, adresata atat actionarilor existenti cat si altor investitori institutionali, pentru suma de 425 milioane lei. Prima etapa de majorare a capitalului, adresata numai actionarilor existenti, s-a incheiat in octombrie 2014 cu un aport de 65 milioane lei. Conform reprezentantilor administratorului special, in prezent se deruleaza negocieri cu o serie de investitori strategici interesati in procesul de majorare a capitalului social al Astra, rezultatele acestor negocieri urmand sa fie cunoscute la incheierea operatiunii de majorare a capitalului aflata in curs de desfasurare.

Sursa foto: Asigurari/Shutterstock.com