Pana acum, OTP Bank a acordat clientilor sai reduceri in valoare totala de peste 45 milioane de franci elvetieni, echivalentul a 184 milioane de lei, in cadrul programului de conversie ce se incheie peste trei saptamani, conform News.ro

Totodata, peste 600 de clienti au renuntat la litigiile in derulare si au ales ofertele personalizate. De altfel, pentru 73% dintre clientii cu litigii ale caror cazuri au fost inchise prin decizii irevocabile, anul acesta, ofertele bancii ar fi fost mai convenabile decat solutiile obtinute in instanta.

In acest fel, acesti clienti au pierdut 1,2 milioane lei, in comparatie cu ofertele personalizate primite din partea bancii, potrivit datelor bancii.

Citeste si:

Programul de conversie dedicat creditelor in franci elvetieni este bazat pe solutii personalizate, prin care banca ofera un discount semnificativ al soldului curent al creditelor, urmat de conversia sumei ramase in lei sau euro, la alegerea clientului.

OTP Bank Romania este subsidiara a OTP Bank, grup ungar care ofera servicii financiare universale in Ungaria, Romania, Muntenegru, Croatia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia si Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienti, prin intermediul unei retele teritoriale de aproape 1.500 de unitati, ATM-uri si canale electronice.