"Am vazut ca a trecut de votul Camerei darea in plata. S-a tinut cont de anumite aspecte pe care si Guvernul le solicita pentru caracterul social al acestui proiect de lege. Acesta a fost obiectivul principal al Guvernului – vorbim de programul Prima Casa si instituirea unui plafon. Mai aveam si alte conditii. Din pacate nu are un caracter social atat de pronuntat cat ar fi dorit Guvernul'', a declarat Dan Suciu dupa sedinta Executivului, conform Mediafax.

El a adaugat ca, din punctul de vedere al Cabinetului, raman anumite rezerve legate de retroactivitate, pe care le exprimase CSM si Ministerul Justitiei.

Legea darii in plata a fost adoptata, miercuri, de Camera Deputatilor cu o majoritate de 207 voturi "pentru", un vot "impotriva" si o abtinere.
Deputatii au stabilit astfel ca legea privind darea in plata nu se va aplica programului Prima Casa si au majorat plafonul creditelor care intra sub incidenta acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

Citeste si:

De asemenea, deputatii au stabilit ca legea se va aplica si celor care sunt in proces de executare silita. In punctul de vedere oficial al Guvernului pe tema legii darii in plata trimis Parlamentului in martie, oficialii guvernamentali au aratat ca aplicarea legii asupra contractelor de credit in derulare la data intrarii in vigoare contravine principiului neretroactivitatii legii civile, consacrat in Constitutie.

"Consideram ca masurile propuse au un caracter mult prea general, fara sa aiba la baza o analiza solida realizata din punct de vedere al impactului economic, social si juridic si nu sunt acoperite toate ipotezele supuse reglementarii. (...) Nu este reglementata situatia in care creditul este garantat cu bunul altei persoane, daca bunul este ipotecat in favoarea mai multor creditori, precum si situatia in care valoarea imobilului este mai mare decat valoarea creditului ce urmeaza a fi lichidat. Astfel, pot exista credite supragarantate, respectiv situatia in care valoarea bunurilor ipotecate sa fie mult mai mare decat valoarea creantei izvorate din credit. Intr-o asemenea situatie, (...) prevederile din lege ar conduce la afectarea dreptului de proprietate", a mai sustinut atunci Guvernul.

Legea, aflta deja in faza reexaminarii, va fi trimisa presedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Singura cale de atac a legii ar mai fi contestarea ei la Curtea Constitutionala.

Sursa foto: Mediafax Foto