Legea Darii in Plata a afectat productia noua de credite imobiliare, nerezolvand, din pacate, nici problemele sociale, pentru care ar fi fost conceputa. Riscul bancilor a crescut foarte mult aproape imediat in sensul ca exista posibilitatea de a ne trezi cu sute de mii de clienti care puteau lasa cheile efectiv in custodia bancii, intr-un oras in care vanzarea imobilului respectiv nu era fezabila, a declarat Dana Demetrian, vicepresedinte executiv retail si private banking in cadrul BCR.

"Au fost avansate, de catre persoane din afara sistemului bancar, cifre de sute de mii de clienti, care ar urma sa vina sa aplice pentru Legea Darii in Plata si piata s-a blocat efectiv, odata cu cresterea avansului pentru creditele ipotecare. Impactul care s-a produs insa a fost acela de recalibrare imediata a sistemelor tinand cont de faptul ca deja nu mai exista o predictibilitate de risc pe urmatorii 20-30 de ani", a spus Dana Demetrian (foto).

"A fost un dezastru", a mai spus ea, "si daca ne uitam la ceea ce s-a intamplat in 2016, cred ca il putem asa. Creditarea ipotecara a fost aproape zero dupa implementarea Legii Darii in Plata. Din fericire, valul cu sute de mii de clienti nu s-a intamplat. Sunt 1.000 de solicitari valide de la clienti BCR care au apelat pana acum la Darea in Plata si toate au fost acceptate. Avem si 300 de notificari care nu sunt valide. De regula, o parte devin valide intre timp".

Managerul BCR a adaugat ca luand in calcul numarul redus de solicitare de dare in plata, banca a redus din nou avansul la creditele ipotecare de la 35% la 15% in mai multe orase din tara, pentru un termen de acordae a creditului de 20 de ani. "Dupa aceea, practic solicitarile s-au dublat, ceea ce inseamna ca ne-am reintors, intr-un fel sau altul, la un stadiu natural al solicitarilor de credite imobiliare", a precizat Dana Demetrian.

Ea a arata ca si inainte de Legea Darii in plata, "bancile au facut un demers important, de a reduce avansul creditelor standard spre 15%, tocmai in ideea de a sustine si alte categorii de clienti decat cele care se incadreaza in general in Prima Casa. Acest avans a fost definit pe un sistem pe care il cunosteam pe termen lung. In 2016 insa s-au creat premisele unei legi fara predictibilitate de risc. Riscul poate fi generat, o data de ceea ce putem noi estima si pe de alta parte, de ceea ce poate da o legislatie ce vine peste noapte".

In opinia sa, riscul pe care investitorii straini il au in Romania este foarte ridicat. "Din pacate in Romania, o lege, oricare ar fi ea si oricat de corecta ar fi, nu se poate aplica fara sa faci o analiza de impact financiar pe termen mediu si lung. Nimeni din sistemul bancar nu a crezut ca asa ceva ar putea fi valabil intr-o piata europeana matura. A fost un moment de maxima schimbare a mentalitatii pentru ca ne-am dat seama ca in Romania totul este posibil", a mai declarat Dana Demetrian, la o intalnire cu presa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri